Kelemen Hunor SPULBERĂ speranţele pentru anticipate: Parlamentul nu se dizolvă la masa verde

Kelemen Hunor a vorbit despre alegerile anticipate și despre dizolvarea Parlamentului.

Alegerile parlamentare anticipate sunt "aproape imposibile", a declarat joi, la RFI, liderul UDMR, Kelemen Hunor, care a afirmat că "Parlamentul nu se poate dizolva la masa verde, prin discuţii".

"Noi suntem pregătiţi să mergem în faţa alegătorilor noştri în orice clipă. (...) Nu ne deranjează alegerile anticipate nici mâine, nici în februarie, dar nici în martie. Din acest punct de vedere, noi am spus de la bun început că pot fi organizate alegerile anticipate, dacă procedurile constituţionale sunt respectate. Şi aici începe toată povestea, fiindcă procedurile constituţionale înseamnă să nu ai Guvern, să respingi de două ori în 60 de zile două Guverne şi după aceea se poate dizolva Parlamentul. Parlamentul nu se poate dizolva la masa verde, prin discuţii. Deci nu există această posibilitate constituţională. Ca să mergem în alegeri anticipate, guvernul Orban trebuie demis sau să-şi dea demisia. Demiterea Guvernului Orban este imposibilă în această perioadă, nu are Opoziţia majoritate pentru a dărâma un Guvern şi demisia premierului Orban în acest moment nu mi se pare o soluţie rezonabilă, când trebuie să pregăteşti bugetul şi nici nu ai vreo garanţie că vei ajunge la alegeri anticipate, este doar primul pas", a argumentat Kelemen Hunor, citează Agerpres.

Potrivit acestuia, "dizolvarea Parlamentului nu se poate face". "Trebuie să ajungem în faza în care nu există guvern, acesta e primul pas", a adăugat liderul UDMR.

Întrebat dacă apreciază că alegerile anticipate sunt imposibile, el a spus: "Aproape imposibile". "Se poate, dar trebuie să urmăreşti procedura constituţională", a completat Kelemen Hunor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel