Kelemen Hunor: Nu înseamnă că putem să creștem toate alocațiile, pensiile, salariile!

Facebook - Kelemen Hunor
Facebook - Kelemen Hunor

Vicepremierul Kelemen Hunor susține că premierul Florin Cîțu spune lucruri care pot fi susținute cu cifre.  

Este vorba despre postările de pe Facebook ale premierului în care acesta vorbește despre performanțele economice ale României.

„E bine (n.r. premierul Florin Cîțu). Florin Cîțu vine cu date, aici are dreptate. Eu nu urmăresc Facebook-ul, totuși, când vorbește despre creștere economică, spune niște lucruri care pot fi susținute cu cifre. Susține argumentat”, a spus Kelemen Hunor, marți seară, la TVR 1.

Vicepremierul a mai spus că, în ciuda revenirii economice, nu pot fi majorate peste noapte salariile, pensiile și alocațiile.

„Există o revenire mai bună decât era prevăzut! (...) Dacă ai o creștere economică la începutul anului 2021, acest lucru nu înseamnă că s-a rezolvat totul, dacă ai un deficit de 10% moștenit de anul trecut, trebuie să revii la 7% (...) Încet, încet putem să revenim, să investim. Nu înseamnă că putem să creștem toate alocațiile, pensiile, salariile și să mai și investim", a explicat Kelemen Hunor.

Kelemen Hunor, despre schimbarea Avocatului Poporului: Nimic extravagant

Vicepremierul Kelemen Hunor susține că o eventuală schimbare din poziția de Avocat al Poporului a Renatei Weber nu are nimic extravagant.  

„Este o procedură legală, constituțională, care a mai fost pusă în practică. Dacă o evaluare ajunge la această concluzie, se întâmplă, se va mai întâmpla în România, nu este nimic extravagant. Probabil, vom ajunge și noi în stadiul în care aceste instituții vor avea niște conduceri care să nu fie schimbate (...) Legiuitorul lasă posibilitatea de a revoca”, a explicat vicepremierul Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a mai spus că evaluarea Avocatului Poporului se face în funcție de modul în care Renate Weber a acționat în raport cu pandemia, starea de urgență și starea de necesitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel