Kelemen Hunor a spus cu cât i se pare „corect” să crească pensiile

Sursă foto: Gov.ro
Sursă foto: Gov.ro

Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat marţi seara că i se pare corect ca pensiile să crească cu 15-16% şi că este o datorie morală faţă de pensionari să se găsească soluţii, fiind categoria cea mai vulnerabilă.

"Eu am abordat din punct de vedere moral (...), fiindcă eu consider că trebuie să faci un efort, ai această obligaţie morală faţă de pensionari şi poţi să faci loc în buget pentru a acoperi rata inflaţiei. Sigur că nu mergem la gramaj fin (...), dar un 15-16% poţi să faci, trebuie să găseşti loc pentru pensionari care au muncit o viaţă întreagă, au muncit înainte de '89 şi după '89 şi au plătit impozitele, taxele şi au dreptul la această perioadă mai liniştită din viaţă", a spus Kelemen la Europa FM.

El a negat că ar exista un blocaj în coaliţie pe această temă, dar a spus că există discuţii şi atunci când se vor dezbate bugetul asigurărilor sociale şi bugetul de stat, va fi introdusă majorarea de pensii.

În legătură cu discuţia privind renegocierea plafonului de 9,4% din PIB prinsă în PNRR pentru cheltuielile cu pensiile, Kelemen a precizat că este legată de aşa-numitele pensii speciale, şi nu de pensiile din sistemul public.

"În 9,4% e greu să te încadrezi şi cu magistraţii, şi cu militarii, şi cu aviatorii şi cu diplomaţii, deci nu ai cum şi atunci există această presiune permanentă. Sigur, din punctul meu de vedere, trebuie o discuţie principială, după care poţi să reglementezi orice, chiar şi în limita de 9,4%, sau poţi să arăţi Comisiei: domnule, avem un principiu, aşa cum aveţi şi voi şi au toate statele, aplicăm acest principiu şi atunci, bineînţeles, eforturile bugetare pot fi asumate. Dar noi, în acest moment, nu avem un principiu: există soluţii punctuale pentru fiecare categorie din această mare categorie în care sunt încadraţi toţi şi nu există un principiu clar şi sănătos", a arătat Kelemen Hunor.

Vicepremierul a precizat că a propus de mai mult timp să existe un principiu care să îi vizeze pe cei aflaţi în sistemul public şi care au diferite incompatibilităţi.

"Eu am spus haideţi să stabilim un principiu: cei care sunt în serviciul public şi ştim cine sunt în serviciul public şi au interdicţii, au incompatibilităţi, că nu toţi au incompatibilităţi, au incompatibilităţi de diferite feluri şi stau în serviciul public, statul ce doreşte cu ei? După ce au ieşit din serviciul public, au lucrat 20, 30 ani, 40 ani, pe lângă contributivitate mai pune un punct şi jumătate, două, trei, patru, cinci la pensia lor, recompensând anii petrecuţi în serviciul public şi cu toate incompatibilităţile. Cine sunt? Magistraţii, cu incompatibilităţile cele mai dure, militarii, poliţiştii, politicienii, diplomaţii, politicienii aleşi şi, atunci, bineînţeles că dacă ai luat o decizie toată lumea merge pe acea decizie. Contributivitatea este baza, fiindcă şi ei contribuie la Casa de Asigurări, după care dai sau nu dai un punct. Poţi să spui că nu dai niciun punct nimănui în plus, asta este viaţa, ai ales o meserie, ai ales o carieră, plăteşti pensia pe contributivitate. Sau poţi să spui, cum spun marea majoritate a statelor membre, peste contributivitate îţi mai dau un punct, un punct şi jumătate, două puncte. Şi atunci e ok. Dar pensia nu poate să fie mai mare decât salariul de bază în timpul serviciului", a susţinut Kelemen.

Vârsta de pensionare


El a făcut referire şi la vârsta de pensionare, precizând că ar trebui să existe o penalizare pentru cei care ies la pensie la 48 sau 50 ani, aşa cum se întâmplă şi cu restul pensionărilor anticipate, conform Agerpres.

"Şi mai este o chestiune: când te pensionezi şi când primeşti pensia asta ocupaţională, fiindcă dacă tu ai voie să ieşi la pensie la 48 ani, la 50 ani, după 25 ani de muncă şi aici este o discuţie foarte aprinsă, atunci nu este echitabil să iei la 48 ani, la 50 ani o pensie ocupaţională, să te angajezi înapoi, de foarte multe ori la stat, de unde să mai iei un salariu. Şi aici nu e vorba de dreptul la pensie, e vorba de a da o penalizare, fiindcă şi eu, dacă ies la 60 ani în loc de 65, până când îndeplinesc vârsta de pensionare am nişte penalizări. Deci din acest punct de vedere un principiu sănătos trebuie acceptat pentru toată lumea", a spus Kelemen Hunor.

El a menţionat că în luna august a propus să se elaboreze o nouă lege pentru cei care sunt în serviciul public, dar nu poate spune când se va lua o decizie în acest sens.

"Eu în august am spus: haideţi să facem o nouă lege pentru cei care sunt în serviciul public şi au incompatibilităţi, nu spunem pensii speciale, spunem pensii ocupaţionale. Fiecare categorie are un capitol separat, şi magistraţii, şi diplomaţii, şi poliţiştii şi toţi, şi aplicăm acest principiu şi cu anexele necesare în lege. Sigur, era această consultare cu Banca Mondială, am văzut primele propuneri, aşteptăm de la Ministerul Muncii să vină şi să ne prezinte în coaliţie ce decizie trebuie să luăm. Şi aici, domnul ministru Budăi (Marius Budăi, ministrul Muncii) a fost un partener corect şi extrem de dinamic în această perioadă, a văzut toate variantele, dar eu nu pot să vă spun când vom lua o decizie", a afirmat Kelemen.

Întrebat dacă va fi timp pentru adoptarea legii până la 31 decembrie, vicepremierul a răspuns că trebuie găsit timp, pentru a nu depăşi termenul din PNRR.

"Va fi timp, trebuie să găsim timp, de fiecare dată spun că orice decizie amânată, la un moment dat, când trebuie să o iei, va fi, eventual, uşor greşită, fiindcă nu ai cum, în ultima clipă, să vezi toate nuanţele. Dar sunt convins că vom lua decizia înainte să intrăm în acest termen din PNRR, fiindcă nimeni nu se joacă din fondurile din PNRR pentru dezvoltare", a mai spus vicepremierul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel