Kelemen Hunor, primele declarații după negocierile cu PNL și PSD: Dezvoltare, Mediu și Sport, la noi

Kelemen Hudor, primele declarații după negocierile cu PNL și PSD: Acordul politic e gata / Foto: Captură video Realitatea Plus
Kelemen Hudor, primele declarații după negocierile cu PNL și PSD: Acordul politic e gata / Foto: Captură video Realitatea Plus

Kelemen Hunor, liderul UDMR, a făcut declarații după ședința de negociere cu PNL și PSD.

"Am finalizat programul de guvernare, 99%. Rămân câteva aspecte chiar mai puțin importante, trebuie textul finalizat. Acordul politic e gata, trebuie completat după decizia cine va da prima dată primul-ministru și atunci sigur, acolo au rămas câteva lucruri care sunt clare, dar în funcție de persoana primului-ministru, luni dimineață, înainte de 12, vom putea finaliza și vom putea semna acordul. Pe ministere, în mare, am stabilit, dar rămâne această chestiune legată de persoana primului-ministru. În ceea ce privește ministerele cu care noi am mers până astăzi, rămân așa: Dezvoltare, Mediu și Sport, la noi. Dar sigur, în momentul în care noi vom semna acordul politic, atunci putem spune că s-a terminat această etapă a discuțiilor noastre. La această oră, eu cred că toată lumea a încercat și încearcă în continuare, în funcție de raportul la interiorul coaliției, în funcție de experiență, în funcție de persoanele care pot fi numite în anumite funcții, să găsească soluțiile cele mai bune și suntem aproape de a închide negocierile. Până mâine seara vom finaliza și mergem la Cotroceni, la consultări cu programul de guvernare, cu acordul politic, vom propune un prim-ministru, adică președintele în cursul zilei de luni va face desemnarea și joi va fi votul în Parlament.", a declarat Kelemen Hunor în cadrul unei conferințe de presă.

VEZI ȘI: Nicolae Ciucă, declarațiile serii: Am finalizat programul de guvernare și acordul politic. Decizie privind desființarea SIIJ

Despre absența lui Florin Cîțu de la aceste negocieri, Kelemen Hunor a spus: "El decide când participă la discuții și când nu participă, nu pot să comentez acest lucru. Astăzi nu a fost prezent Florin Cîțu, dar mai mult nu știu. Nu știu de ce nu a fost, nu știu ce program a avut, nu este treaba mea și nici nu vreau să comentez".

Cine va da primul premierul

Kelemen Hunor a fost întrebat și pe cine vede prima dată premier în acest sistem de rotație stabilit de PNL și PSD.

"Cum stabilesc ei. Noi am făcut un compromis. UDMR a făcut un compromis și am spus că nu participăm la această rotație și au împărțit în două, PNL cu noi și cu minoritățile avem aceeași pondere ca și PSD, deci din acest punct de vedere se poate merge la jumătate-jumătate și înseamnă că noi, în favoarea colegilor de la PNL, am făcut acest compromis încă de ieri. Dar cine va fi primul premier chiar nu vreau să stabilesc eu, nu este treaba mea.", a spus Kelemen Hunor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel