Juventus. O nouă plecare de marcă după venirea lui Ronaldo

Juventus
Juventus

Mijlocaşul internaţional italian Claudio Marchisio şi-a reziliat contractul cu Juventus Torino, club de care se desparte după 25 de ani, a anunţat vineri campioana en titre a Italiei. 

Conform grupării torineze, este vorba de "o ruptură pe cale amiabilă" a acordului lui Marchisio, jucător cu 55 de selecţii în Squadra Azzurra, care mai era legat până în 2020 de Juve, cu un salariu net de 3,5 milioane euro pe sezon. 

Supranumit "Il Principino" (Micul prinţ), Marchisio a sosit la clubul torinez când avea doar şapte ani, evoluând la toate categoriile de vârstă. Cu excepţia unui sezon în care a fost împrumutat la Empoli (2007-2008), el nu a purtat niciodată un alt tricou decât pe cel în dungi albe şi negre al "Bătrânei Doamne". 

Mijlocaş sobru şi complet, el a câştigat cu Juventus şapte titluri de campion naţional şi patru Cupe ale Italiei. 

Mult timp titular indiscutabil, Marchisio şi-a pierdut locul după o gravă accidentare la genunchi, suferită în aprilie 2016. 

Juventus a precizat că "a fost o onoare şi un privilegiu" să aibă în rândurile sale un jucător precum Claudio Marchisio, care a contribuit din plin la succesele echipei torineze, anunţând totodată că îi va fi alături "indiferent de tricoul pe care îl va purta" de acum înainte. 

"Deoarece noi ştim că albul şi negrul vor face parte întotdeauna din el şi din istoria sa. Mulţumim pentru tot, Claudio", a scris Juventus. 

Conform cotidianului Gazzetta dello Sport, Marchisio ar putea traversa Atlanticul pentru a-şi continua cariera în MLS, la echipa canadiană Montreal Impact. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel