Juncker, avertisment pentru guverne. ”O voi face eu însumi”

Alegerile pentru Parlamentul European se vor desfășura între 23 și 26 mai, participarea la ultimile scrutinuri înregistrând o scădere constantă de la primele alegeri oeganizate în 1979. Cea mai redusă participare a fost înregistrată în 2014, situându-se la nivelul minim de 43%, euroscepticii înregistrând cele mai importante progrese, notează AFP.

Campania electorală pentru alegerile europarlamentare va fi marcată de implicarea președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care a promis să lupte împotriva dezinformării și manipulării, relatează luni AFP.

“Dacă guvernele fac afirmaţii referitoare la UE sau la Comisie care nu corespund realităţii, le vom răspunde. O voi face eu însumi în săptămânile care vin înainte de alegeri”, a declarat Juncker într-un interviu care va fi publicat în ediţiile de marţi ale ziarelor din grupul media german Funke.

Manipularea alegătorilor indeciși va reprezenta principala temă la care se va raporta Juncker în această campanie, avertismentul președintelui Comisiei vizează inclusiv informațiile care provin din exteriorul Uniunii Europene.

“Statele membre ale Uniunii încearcă şi ele să ducă electoratul într-o anumită direcţie prin informaţii false”, estimează preşedintele executivului european. “Comisia este gata să combată toate aceste lucruri”, subliniază el.

Jean-Claude Juncker a fost luat cu regularitate la țintă de către Viktor Orban, prim-ministru naţionalist ungar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel