Judeţul cu o creştere economică mai mare decât media naţională

Judeţul Timiş se află pe locul trei la nivel de ţară în privinţa produsului intern brut pe locuitor, după Bucureşti şi Constanţa, cu 47.435 de lei, cu 32% peste media naţională, care reprezintă o creştere cu 23,3% mai mare faţă de anul 2008, a declarat joi, la Timişoara, ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu.

'Mi se pare o informaţie importantă, întrucât, între timp am avut şi o perioadă economică dificilă, o criză economică ce a lovit România într-o măsură semnificativă. Practic, putem spune că asistăm la o revenire a economiei şi a produsului intern brut. Creşterea economică în judeţul Timiş în perioada 2009-2015 indică un ritm anual mediu de creştere economică superior mediei naţionale, respectiv de 4,1% faţă de o medie naţională de 3,4% în termeni reali', a punctat Anca Dragu, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acesteia, judeţul Timiş contribuie cu circa 5% la PIB naţional, iar veniturile bugetare pe care le înregistrează judeţul Timiş arată că anul 2015 situează judeţul în zona fruntaşă în categoria judeţelor cu venituri pe cap de locuitor cuprinse între 3.000 - 3.500 de lei. 'Veniturile proprii, provenite din taxe şi impozite locale pentru judeţul Timiş s-au ridicat la 574 de lei pe locuitor (...) situându-se pe locul opt în rândul judeţelor cu cele mai mari venituri proprii pe locuitor', a adăugat Dragu.

Ministrul a apreciat că aceste rezultate economice foarte bune au la bază o economie bazată pe firme competitive, cu profit.

De asemenea, s-a redus numărul persoanelor restante cu 2,5% pe an, ceea ce indică, în opinia ministrului Finanţelor, 'o însănătoşire continuă şi graduală a firmelor care activează în această zonă a ţării'. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel