Judecătorul Paula C. Pantea este preşedintele Biroului Electoral Central pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie.
Potrivit unui comunicat al BEC remis vineri De Ce News, Biroul Electoral Central a fost completat, în conformitate cu art. 14 alin. (3) din Legea nr. 35/2008 cu modificările şi completările ulterioare, cu preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente, cu câte un reprezentant al partidelor politice parlamentare şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale cu grup parlamentar propriu în ambele Camere ale Parlamentului, precum şi cu reprezentantul desemnat de grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor.
Astfel, componenţa Biroului Electoral Central este următoarea: preşedinte - judecătorul Paula C. Pantea, locţiitor - judecătorul Liliana Vişan, membri - Iulia Manuela Cîrnu (judecător), Maricela Cobzariu (judecător), Aurelia Rusu (judecător), Ana-Maria Pătru (preşedinte Autoritatea Electorală Permanentă), Marian Muhuleţ (vicepreşedinte Autoritatea Electorală Permanentă), Dan Vlaicu (vicepreşedinte Autoritatea Electorală Permanentă), Gabriela Antipa (PNL), Cristian Ene (PDL), Mihai Traian Mustăciosu (PC), Aristide Roibu (UNPR), Ivan Truţer (minorităţile naţionale), Cristiana Uzună (PSD), Péter Zsuzsánna (UDMR).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu