Judecători CCR, membri de partid. Decizia Senatului

Senatul a respins, în şedinţa plenului de luni, în calitate de Cameră decizională, propunerea legislativă pentru modificarea Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, iniţiată de un grup de parlamentari USR, potrivit căreia judecătorii CCR nu pot fi membri ai unui partid în ultimii 9 ani anterior numirii în funcţie.

Iniţial, propunerea a fost adoptată tacit pe 5 februarie de Camera Deputaţilor. Propunerea are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, în sensul prevederii exprese a obligativităţii publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a opiniei separate sau, după caz, a opiniei concurente, împreună cu decizia, în forma prezentată de judecătorul care a formulat-o.

Totodată, se are în vedere introducerea unei condiţii suplimentare pentru accederea în funcţia de judecător constituţional - să nu fi fost membru într-un partid politic în ultimii 9 ani anterior numirii în funcţie. Reprezentantul Guvernului, secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Sofia Mariana Moţ, a explicat că Guvernul nu susţine propunerea legislativă pentru că are 'serioase vicii de neconstituţionalitate'.

[citeste si]

Ea a explicat că potrivit art. 143 din Constituţie, judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior' şi că orice altă condiţie suplimentară pentru aceşti judecători poate fi introdusă prin modificarea Legii fundamentale, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel