PSD va face nominalizări şi la Camera Deputaţilor şi la Senat pentru funcţiile de judecător la Curtea Constituţională până pe 7 mai, a afirmat miercuri social-democratul Florin Iordache, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, respingând informaţiile potrivit cărora i s-ar fi propus să ocupe un astfel de post.
"Până în 7 mai, PSD va avea două nominalizări - şi la Cameră şi la Senat - pentru funcţia de judecător la CCR", a afirmat Iordache la Realitatea Tv.
Întrebat dacă i s-a propus să fie judecător la Curtea Constituţională, Iordache a spus: "Nu. Sursele nu funcţionează".
"Foarte corect e aşa: mă voi mai duce la CCR să susţin puncte de vedere sau conflicte, pentru că aţi văzut că am avut un conflict, cel care viza protocoalele, pe 20 mai se va finaliza şi cel privind completurile de cinci", a adăugat Florin Iordache, subliniind că este sigur că va avea câştig de cauză.
Întrebat dacă Toni Greblă, secretarul general al Guvernului, ar putea fi una dintre nominalizări, Iordache a răspuns: "Nu ştiu. A fost dumnealui acolo".
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a declanşat, marţi, procedura de numire a unui judecător la Curtea Constituţională în locul lui Ştefan Minea, căruia îi expiră mandatul în data de 15 iunie. Astfel, până pe 6 mai vor fi depuse propunerile grupurilor parlamentare pentru acest post, Comisia juridică va întocmi raportul până pe 7 mai iar până în 15 mai plenul Camerei Deputaţilor urmează să dea votul.
Curtea Constituţională a României a trimis o scrisoare conducerii Camerei Deputaţilor informând că în data de 15 iunie expiră mandatul judecătorului Ştefan Minea, care a fost numit de forul legislativ în 15 iunie 2010 pentru un mandat de nouă ani.
"Aşadar, în raport cu regulile stabilite de art. 68 alin. 1 teza finală din Legea 47/1992, numirea noului judecător la CCR trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor, în baza dispoziţiilor art. 142 alin. 3 din Constituţie şi ale art. 5 alin. 2 din Legea organică a Curţii", se precizează în scrisoarea semnată de preşedintele CCR, Valer Dorneanu.
Şi mandatul judecătoarei Maya Teodoroiu, numită de Senat, expiră iar conducerea Camerei superioare a Parlamentului urmează să stabilească un calendar pentru numirea unui nou judecător.
De asemenea, mandatul judecătorului CCR Petre Lăzăroiu va expira în data de 2 iunie iar preşedintele Klaus Iohannis urmează să numească persoana care îl va înlocui.
Vezi și: Serviciile medicale la privat. Guvernul adoptă coplata
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu