Liderul Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că a discutat în cursul dimineții cu președintele Traian Băsescu mai multe chestiuni politice, precizând că șeful statului va fi mulțumit dacă mișcarea de centru-dreapta va câștiga alegerile prezidențiale.
"Am lucrat întotdeauna bine cu dl președinte Băsescu și când am prieteni cu care lucrez corect nu mă gândesc dacă este vorba despre o situație corectă politic sau nu. Singurul lucru pe care vi l-aș spune în legătură cu dimineața de astăzi este că dl Băsescu va fi foarte mulțumit dacă mișcarea de centru-dreapta va câștiga alegerile duminica viitoare. (...) Dl Băsescu este un om cu mare experiență. Dacă dorește să se exprime, se va exprima singur, nu are nevoie de mine pentru a-și exprima punctul de vedere", a declarat Joseph Daul, citează Agerpres.
Liderul PPE a precizat că a discutat cu șeful statului chestiuni politice, dar că acestea rămân între ei. De asemenea, președintele PPE i-a mulțumit președintelui Băsescu pentru munca alături de formațiunea politică europeană.
"I-am spus că sper ca în decembrie următor să-i pot încă o dată mulțumi din partea șefilor de guverne", a adăugat Joseph Daul.
Joseph Daul a aterizat marți la București, unde a avut întâlniri cu reprezentanții tuturor partidelor membre PPE, dar și cu președintele Traian Băsescu. În prealabil acestei vizite, Daul a făcut apel la toate forțele de centru-dreapta din România să-l sprijine pe Iohannis în finala prezidențială cu Victor Ponta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu