Iuliu Mureşan a intrat "în pâine" la Dinamo. Prima întâlnire cu jucătorii

Iuliu Mureșan a preluat postul de administrator special în cadrul clubului din ”Ștefan cel Mare” și a purtat deja o discuție cu jucătorii la Săftica.

Noul oficial al 'roș-albilor' a confirmat pentru digisport.ro că a discutat cu jucătorii și a lăsat de înțeles că a reușit să-i liniștească, pentru moment, pe aceștia. 

„Am fost, am discutat cu jucătorii. Le-am spus că mă duc mâine și am fost azi, m-am dus 'incognito', așa. Discuția a fost una utilă, le-am explicat jucătorilor că ei pot strice și să dreagă.

Ei nu vor să strice, vor să dreagă. Totul depinde de jucători. Aveau nevoie de cineva cu care să discute”, a spus Iuliu Mureșan, pentru digisport.ro.

Dinamo a cerut intrarea în insolvenţă


La 25 iunie 2021, FC Dinamo a solicitat intrarea în insolvenţă, Tribunalul Bucureşti hotărând deschiderea procedurii la 1 iulie. Aceasta este cea de-a doua procedură a insolvenţei declanşate de SC Dinamo 1948 SA, după ce societatea fusese reintrodusă în circuitul economic în septembrie 2015.

Suporterii grupaţi în programul socios DDB (Doar Dinamo Bucureşti) deţin 20,06% din acţiunile clubului şi de la sfârşitul anului 2020 au achitat mare parte din datoriile FC Dinamo cu banii strânşi din cotizaţii, donaţii sau vânzarea de bilete virtuale.

Compania Benel International SA, reprezentată de spaniolul Pablo Cortacero, a devenit la jumătatea lunii august 2020 acţionar majoritar al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti. Fostul fotbalist Cornel Ţălnar, membru în Consiliul de Administraţie şi director tehnic al FC Dinamo, a declarat, vineri, pentru Agerpres, că spaniolul Pablo Cortacero a concesionat toate acţiunile pe care le deţine la gruparea alb-roşie către Dorin Şerdean, fostul preşedinte executiv al clubului.

***

Fotbaliştii echipei Dinamo Bucureşti au afirmă, într-un mesaj adresat membrilor DDB şi tuturor suporterilor dinamovişti, prin intermediul AFAN, că unele promisiuni făcute de reprezentanţii programului socios DDB (Doar Dinamo Bucureşti) nu au fost respectate.

Reprezentanţii DDB ne-au făcut anumite promisiuni care nu au fost respectate. Am fost asiguraţi că nu o să avem nicio pierdere financiară şi că ne vom primi toate restanţele. Acum suntem trimişi la administratorul judiciar. Dumnezeu ştie ce se va alege de drepturile noastre salariale! Gândiţi-vă că pentru noi acestea sunt singurele surse de venit! La fel ca şi voi avem familii, avem copii! Oare voi ce aţi face dacă aţi fi în locul nostru şi aţi avea facturi de plătit?, se arată în mesajul postat pe site-ul Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel