ISU București - Ilfov, sâmbătă doar 12 situații de urgență, 2 persoane au fost transportate la spital

Vineri seara, sute de oameni au avut nevoie de ajutorul ambulantelor
Vineri seara, sute de oameni au avut nevoie de ajutorul ambulantelor

Purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, lt. Daniel Vasile a anunțat că la protestul de sâmbătă, 11 august, care este aproape de final la această oră, doar doi pacienți au avut nevoie de ajutor, iar problemele lor nu au fost cauzate de agresiuni!

„Până în acest moment (ora 22.30, sâmbătă, 11 august, n.r) au fost gestionate 12 situații de urgență, în urma cărora 2 persoane au fost transportate la spital  - la Spitalul Elias ambele - fără a fi vorba de agresiuni. E vorba de un bărbat de 20 ani, cu dureri toracice, respectiv o femeie de 29 ani cu stare de amețeală. Alte probleme medicale: atac de panică, hipertensiv, plagă la nivelul mâinii”, a anunțat lt. Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov.

Reamintim că la protestul de vineri 652 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului, alte 65 au fost transportate la spitalele Floreasca, Elias și Universitar. 

Dintre ele, sâmbătă, la SPitalul Floreasca mai erau internate 6, printre care și jandarmerița bătută de protestatari, iar la Universitar 4, dintre care unul suferise o operație ca să-i fie extrase din picior bucăți din capsa unei grenade cu gaz lacrimogen. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel