După recentele declarații ale dr. Herman Berkovits privind o simpatie a premierului Netanyahu față de George Simion, medicul premierului israelian a intervenit pentru a preciza că discuția sa cu Netanyahu nu a avut caracter oficial și că Israelul nu susține niciun candidat în alegerile prezidențiale.
Potrivit acestuia, declarațiile sale transmise presei românești nu ar trebui interpretate ca un semnal oficial sau personal din partea premierului Netanyahu în favoarea lui Simion. Medicul a subliniat că discuția sa cu Netanyahu a avut un caracter pur informativ, prezentând doar poziția candidatului Simion față de o eventuală arestare a premierului israelian în România, spre deosebire de contracandidatul său, Nicușor Dan, care a susținut aplicarea mandatului CPI.
Israelul nu se implică în alegerile prezidențiale din România și relațiile bilaterale vor continua să se dezvolte, indiferent de numele noului președinte.
Dr. Herman Berkovits a subliniat că Israelul nu se implică în alegerile prezidențiale din România și că relațiile bilaterale vor continua să se dezvolte indiferent de rezultatul scrutinului.
„Indiferent de cine va ieși președinte, relația dintre România și Israel se va întări. Nu contează cine va câștiga alegerile prezidențiale. Subliniez: Israelul nu se bagă în alegerile din România, dar un lucru este cert: indiferent de cine va ieși președintele României, relațiile dintre Israel și România vor fi de succes, ca până acum”, a zis Dr. Herman Berkovits pentru DC News.
Ca o confirmare a neimplicării premierului Netanyahu și implicit a Israelului în treburile interne din alte țări, inclusiv din România, a reprezentat-o întâlnirea care a avut loc joi, în Israel, întâlnire organizată de Dr. Herman Berkovits. Este vorba de o întrevedere oficială a consilierului prezidențial român Cristian Diaconescu cu premierul Benjamin Netanyahu.
Poate pe unii i-ar surprinde o astfel de întâlnire, dar tocmai aceasta arată imparțialitatea. De ce? Pentru că Ilie Bolojan, actualul președinte interimar al României și susținător al lui Nicușor Dan – candidatul care a declarat că ar respecta mandatul CPI și l-ar aresta pe Netanyahu în cazul unei vizite la București – ar urma, conform scenariilor politice, să devină premier dacă Nicușor Dan câștigă alegerile.
În cadrul întâlnirii dintre premierul Netanyahu și consilierul prezidențial Cristian Diaconescu, discuțiile au fost strict axate pe consolidarea relațiilor bilaterale România-Israel, abordând teme legate de securitate, apărare și economie, fără a se atinge subiecte electorale sau politice. Orice speculații privind implicarea premierului Netanyahu în alegerile din România sunt nefondate și reprezintă simple jocuri politice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu