Isărescu: Obiectivul principal al BNR fost atins în 2018

BNR
BNR

Obiectivul principal al BNR, respectiv stabilitatea preţurilor, a fost atins în 2018, a declarat, luni, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a prezentat Raportul trimestrial asupra inflaţiei, menţionând că instituţia a avut o politică corectă, bine echilibrată. 

"Pentru perioada care a trecut avem această evoluţie a ratei inflaţiei. Ea a reintrat în intervalul de variaţie asociat ţintei staţionare în T4 2018, în line cu prognoza noastră. Cu alte cuvinte, în anul trecut, obiectivul principal al acestei instituţii, acela legat de stabilitatea preţurilor, obiectivul principal a fost atins, după, într-adevăr, o evoluţie care prin vară ne descuraja şi pe noi, ca să spunem aşa. Am avut o politică corectă, bine echilibrată, prin utilizarea mai multor instrumente, nu numai a ratei de politică monetară, şi am ajuns la acest rezultat. Într-adevăr, ne-au ajutat şi câţiva factori externi. De exemplu, declinul abrupt al cotaţiei ţiţeiului pe pieţele internaţionale, dar în urmă cu un an acelaşi factor nu numai că nu ne-a ajutat, a ridicat probleme serioase", a spus Isărescu. 

El a menţionat că a avut loc şi manifestarea unor efecte de bază favorabile la nivelul grupei alimentelor procesate şi al energiei electrice. Acesta a fost elementul care a ajutat BNR în prognoza potrivit căreia inflaţia va veni în jos. Potrivit guvernatorului băncii centrale, lucrul cel mai important este acela că atunci când inflaţia atinge vârful de 6% să nu se deterioreze anticipaţiile inflaţioniste. 

"Decizia a fost foarte grea"



"Aici decizia a fost foarte grea. Puteam să ne repezim să majorăm rata dobânzii şi asta ar fi afectat creşterea economică, posibil să fi stimulat intrările de capital, e posibil să fi apreciat cursul leului, ceea ce la prima vedere pare că este un lucru bun, dar aprecierea cursului leului deteriorează contul curent, îţi creează alte probleme sau îţi agravează probeleme pe care le aveai. Deci faptul cu nu am majorat rata de politică monetară nu înseamnă inacţiune, nu înseamnă lipsă de reacţie. Mai ales că cine înţelege politica monetară observă că am acţionat în sensul mişcării dobânzilor pe piaţa interbancară, cele care sunt atât de neînţeles acum", a declarat Mugur Isărescu. 

Vezi şi: Tudorel Toader s-a ținut de cuvânt. Le-a publicat!

Mugur Isărescu, audiat marţi în comisiile economică şi de buget

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel