Isărescu: Cel mai bun moment în care România să adopte euro

Ponta Isarescu
Ponta Isarescu

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, joi, care ar fi cel mai bun moment în care țara noastră să adopte  moneda euro. 

"Atât președintele cât și premierul au dat ca țintă 2018, ceea ce reprezintă un consens politic. Dar dincolo de voință, mai trebuie să ne uităm și la putință", a declarat guvernatorul BNR, în cadrul ceremoniei de acordare al celui de-al 16-lea titlu de Doctor Honoris Causa al Universității București.

Mugur Isărescu a adăugat: "Amânarea momentului trecerii la euro pare justificată, inclusiv din perspectiva zonei euro. O extindere prea rapidă a acesteia ar putea genera accentuarea tendințelor centrifuge existente în actuala configurație: s-ar ajunge la un număr mai mare de țări situate la periferie în condițiile menținerii aceluiași număr de state în centru", notează HotNews.

"Este dezirabil să se ajunga la cristalizarea unui cvasiconsens politic intern cu privire la principalele coordonate ale adoptării euro, iar acestea să fie respectate și urmărite în mod consecvent, evitându-se orice derapaje, dincolo de orizontul îngust al unui ciclu electoral. Ar putea fi oportună plasarea datei țintă pentru intrarea în zona euro la/către finalul unei perioade de relativă acalmie politică din perspectiva ciclului electoral. Perioada cea mai calmă din punct de vedere electoral ar fi 2021-2023 (trei ani consecutivi fără alegeri)", a spus Mugur Isărescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel