Irina Drăghia, concurenta de la "Burlacul" revocată din funcție

Irina Drăghia, fiica prefectului de Mehedinţi, a fost  revocată de la şefia Colegiului Pedagogic Drobeta-Turnu Severin, a declarat, joi, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.

"Problema de la Colegiul Pedagogic din Drobeta-Turnu Severin a fost rezolvată, directoarea Irina Drăghia va fi revocată din funcţie", a spus ministrul Ecaterina Andronescu. Irina Drăghia fusese numită, miercuri, în funcţia de director al Colegiului Naţional Pedagogic din Drobeta-Turnu Severin, de către inspectorul şcolar general, Marian Şuţă.

După declanșarea scandalului față de activitatea extraprofesională a fiicei prefectului de Mehedinți, Marian Șuță ar fi convenit cu Irina Drăghia ca această să demisioneze, în caz contrar urmând ca Drăghia să fie demisă.

Nemulţumiţi de schimbarea fostului director, aproximativ 30 de profesori de la Colegiul Naţional Pedagogic din Drobeta-Turnu Severin au semnat o petiţie prin care şi-au arătat susţinerea faţă de Laura Butaru, arătând că nu au fost consultaţi cu privire la schimbarea acesteia.  Petiţia semnată de profesori a fost înaintată Ministerului Educaţiei.

 Inspectorul şcolar general declara, miercuri, că fostului director nu i se reproşează nimic, menţionând că fiica prefectului face parte din noua echipă de la Inspectorat. El adăuga că nu ştia atunci când a numit-o pe Irina Drăghia la conducerea Colegiului Naţional Pedagogic că aceasta participase la show-ul de televiziune "Burlacul".

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel