Irina Begu - Jelena Ostapenko în primul tur la Madrid. Scor final

Irina Begu
Irina Begu

Irina Begu a învins-o categoric pe letona Jelena Ostapenko, a cincea favorită, cu 6-3, 6-3, sâmbătă seara, în prima rundă a turneului WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 6.685.828 euro. 

Begu (27 ani, 36 WTA) a trecut de Ostapenko (20 ani), numărul cinci mondial, campioana de la Roland Garros, după o oră şi 24 de minute. Românca a făcut cel mai bun joc al său din ultima vreme şi şi-a dominat adversara, alternând loviturile, astfel încât letona a greşit destul de mult.

Begu a avut 4 aşi, 8 winners şi doar 10 erori neforţate, în timp ce Ostapenko a reuşit 24 de lovituri direct câştigătoare, dar a comis şi 39 de erori neprovocate. Irina a avut procentaje la ambele servicii de peste 60 la sută (67%, respectiv 62%), în timp ce baltica nu a atins 50% (47% la primul, 48% la al doilea).

Begu şi-a asigurat un cec de 36.775 euro şi 65 de puncte WTA, iar în turul al doilea o va înfrunta pe învingătoarea dintre Mihaela Buzărnescu şi rusoaica Maria Şarapova.

Alte două românce se află pe tabloul principal de simplu: Simona Halep, numărul unu mondial, care o va înfrunta pe rusoaica Ekaterina Makarova în prima rundă, şi Sorana Cîrstea, care o va întâlni pe Katerina Siniakova (Cehia). La dublu, Simona Halep face pereche cu Irina Begu şi vor juca în primul tur cu cuplul Nicole Melichar (SUA)/Kveta Peschke (Cehia), Mihaela Buzărnescu va evolua alături de franţuzoaica Alize Cornet, primele adversare fiind Andreja Klepac (Slovenia)/María Jose Martinez Sanchez (Spania/N. 7), iar Sorana Cîrstea o va avea ca parteneră pe Sara Sorribes Tormo (Spania), ele având adversare de top, Julia Goerges (Germania) şi Karolina Pliskova (Cehia). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel