Ion Stan își păstrează imunitatea, din lipsă de cvorum

ion stan
ion stan

Camera Deputaților nu s-a putut pronunța, astăzi, pentru ridicarea imunității deputatului PSD, Ion Stan, din lipsă de cvorum. Ședința a fost suspendată. Pentru ca ședința să se poată desfășura ar fi fost nevoie 153 de deputați. Au fost prezenți doar 103. 

"Proiectul de hotărâre privind cazul Ion Stan rămâne pe ordinea de zi, va fi introdus pe ordinea de zi, cu prioritate, la noul Parlament care se va convoca săptămâna viitoare", a spus preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, potrivit Adevărul.

Deputatul Ion Stan a fost ales pentru un nou mandat la alegerile parlamentare de pe 9 decembrie.

Ion Stan a primit finanțare în campanie electorală de la omul de afaceri Nicușor Dima, în schimbul unor contracte pe bani publici. Într-una din stenograme, Ion Stan vorbeşte cu denunţătorul său şi spune că atât Adrian Ţuţuianu, preşedintele CJ Dâmboviţa, cât şi Rovana Pulmb au o datorie faţă de el.

Procurorii susţin că din discuţiile purtate între cei doi a reieşit că Ion Stan, Adrian Ţuţuianu şi Rovana Plumb ar fi beneficiat de sponsorizarea efectuată în campaniile anterioare către formaţiunea politică prin firmele coordonate de Dima Nicuşor Sorin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel