Ion Mocioalcă, președinte al Comisiei de Apărare din Camera Deputaților

mocioalca
mocioalca

Parlamentarii actualei legislaturi au intrat "în pâine". După validarea mandatelor și depunerea jurământului, aceștia au început să-și aleagă membrii și președinții  comisiilor. Deputatul de Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, a fost nominalizat, miercuri seara, pentru funcția de președinte al Comisie de apărare din Camera inferioară a Parlamentului.

Deputatul de Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, președintele  organizației județene a PSD, a fost nominalizat de Biroul Permanent al PSD pentru funcția de președinte al Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională a Camerei Deputaților.

Ion Mocioalcă a îndeplinit și în a precedenta legislatură funcția de membru în aceeași comisie, dar și pe cea de membru  în Adunarea Parlamentară a NATO.

Comisia de apărare din Camera Deputaților este una dintre cele mai importante din Parlament, aceasta având rolul de a supraveghea activitatea Ministerului Apărării și a Ministerului de Interne.

În octombrie, 2011, în cadrul Adunării Parlamentare a NATO, care a avut  loc la București, a fost adoptat de Comisia Economică și Securitate Raportul privind situația din Balcani, prezentat de parlamentarul britanic John Sewel, după ce a fost admis amendamentul deputatului PSD Ion Mocioalcă, în ceea ce privește Kosovo.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel