Vicepreşedintele Parlamentului European Ioan Mircea Paşcu a declarat că în străinătate este respectată autoritatea statului şi a agenţilor statului, la noi fiind "o chestiune benevolă", iar dacă nu o respecţi, "nu se întâmplă nimic".
Europarlamentarul, prezent la deschiderea Şcolii de vară a Organizaţiei de Femei a PSD, a răspuns astfel unei întrebări privind o postare a sa de pe Facebook după protestul din 10 august din Bucureşti, în care scria că în Franţa amenda este de 15.000 de euro pentru ultragierea unui agent.
"M-am gândit la acel model pentru că eram în Franţa şi am şi postat un afiş cu aceste amenzi care erau puse public, ca să spun aşa. Şi părerea mea este că, dacă vrem o ţară ca afară, Franţa ce are? De ce nu ar fi bună Franţa? Putem să luăm Danemarca, habar n-am care este situaţia în Danemarca, că nu am fost acolo, dar în Franţa am fost şi am văzut lucrurile astea pe care le-am şi fotografiat şi le-am pus acolo. A fost o idee. Pentru că autoritatea statului şi a agenţilor statului vedeţi că acolo e respectată. La noi e o chestiune benevolă şi, mai mult decât atât, dacă nu o respecţi, nu se întâmplă nimic, e de vină agentul statului, nu cel care nu îi respectă autoritatea", a spus Ioan Mircea Paşcu.
El a afirmat că nu poate fi socotit vinovat că a arătat care este situaţia din Franţa.
"Fiecare ţară îşi calculează singură aceste chestiuni, eu le-am arătat pe alea care sunt în Franţa şi e un fapt. Acum sper că nu sunt socotit vinovat că am arătat care este situaţia din Franţa", a susţinut europarlamentarul.
Postare pe Facebook, după protestul din 10 august, din Bucureşti
"În Franţa amenda este de 15.000 euro iar termenul de închisoare, de 12 luni pentru ultragierea unui agent. Poate introduce cineva repede, la începutul sesiunii parlamentare din toamna asta, un asemenea text (sumele pot fi calculate, desigur, în lei), ca să existe mai multă claritate la 'protestele viitoare', că aşa sugerează chiar unii dintre adepţii protestelor!?", a scris Ioan Mircea Paşcu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu