Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, s-a arătat, la finalul unei întâlniri a conducerii PSD, supărat pe presă, reproşând ziariştilor că îşi bat joc de Marian Vanghelie, care stă mai prost cu limba română şi care, "ca fraierul", se lasă atras în emisiuni care îl compromit.
"Marian Vanghelie stă mai prost cu limba română şi voi vă bateţi joc de el de fiecare dată. El, ca fraierul, se lasă atras în emisiuni ca să fie compromis şi de asta suferă şi membrii partidului, şi nu îl luaţi în serios", a spus Iliescu.
Întrebat dacă PSD este gata să treacă de la etapa Vanghelie către o altă etapă, Iliescu a spus: "Sper. Asta nu înseamnă excluderea lui Vanghelie. Vanghelie este om cu calităţile lui, calităţi apreciate, dar Capitala necesită ceva în plus. Asta este toată chestiunea: cum anume să ridicăm nivelul vieţii şi muncii politice a PSD în Capitală, ca să valorifice PSD starea de spirit din societatea românească azi".
Iliescu a spus că Vanghelie nu este dat la o parte, ci inclus în acest efort."Vanghelie nu e dat la o parte, este inclus în tot acest efort, ca unul cu un potenţial al lui. Fiecare are potenţialul său", a spus Iliescu.
Citeşte şi:
Marian Vanghelie: Dacă nu eşti bun, PSD te ejaculează. Ăăă, te ejectează
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu