Suleyman Demirel, fostul președinte al Turciei, a murit. Ion Iliescu: Am aflat cu tristețe vestea

Fostul președinte Ion Iliescu, președinte de onoare al PSD, mărturisește că a aflat cu tristețe și profund regret vestea morții lui Suleyman Demirel, una dintre cele mai importante personalități politice care a marcat istoria recentă a Turciei, dar și un bun și loial prieten al României.

"Am aflat cu tristețe și profund regret vestea morții lui Suleyman Demirel, una dintre cele mai importante personalități politice ale Turciei contemporane, care a marcat istoria recentă a Republicii Turcia. Președinte, premier, lider de partid, Suleyman Demirel și-a pus amprenta asupra instituțiilor statului turc. A fost un adept consecvent al deschiderii țării spre Europa, a gândit și a lucrat pentru a da Turciei un statut de lider regional, mai ales prin dezvoltare economică și socială.

Ca prim ministru, a promovat proiecte importante de infrastructură, precum Barajul Keban, primul pod peste strâmtoarea Bosfor, conducte de transport al petrolului. A avut o abordare pragmatică a acestor probleme, pragmatism care venea din formația sa de inginer", a scris, miercuri, pe blogul personal, fostul președinte, Ion Iliescu.

Președintele de onoare al PSD menționează că, deși a fost înlăturat de la putere de două ori prin lovituri de stat militare, Suleyman Demirel nu a renunțat la politică și a luptat pentru a păstra Turcia drept un stat democratic. "Revenit în viața publică, după o perioadă de interdicție, a fost reales premier și apoi președinte al Republicii", mai amintește Ion Iliescu, potrivit Agerpres.

Suleyman Demirel a murit la 90 de ani. A fost președinte și premier al Turciei

"L-am cunoscut bine, pot spune că ne-a legat o relație de prietenie. A fost un bun și loial prieten al României. Împreună am pus în practică proiectul Cooperării Economice la Marea Neagră, într-un moment tulbure pentru Europa, marcat de destrămarea Iugoslaviei și a fostei URSS. Am continuat să conlucrăm și după terminarea mandatului său de președinte, dar și al meu, în cadrul 'Fundației Marmara', o adevărată instituție a Turciei contemporane. A fost un lider politic iubit și respectat, pentru că, dincolo de orice, i-a păsat de oameni și a lucrat pentru binele lor. I se spunea, cu afecțiune, 'Păstorul Sulu' și 'Tata'. Avea simțul umorului și un acut simț al responsabilității. Îi voi păstra o vie amintire", a conchis fostul șef de stat.

Fostul președinte și prim-ministru al Turciei, Suleyman Demirel, una din figurile de primă mărime de pe scena politică turcă timp de mai mult de o jumătate de secol, a decedat miercuri, într-un spital din Ankara, la vârsta de 90 de ani, în urma unei infecții respiratorii severe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel