Iohannis: Unirea cu Republica Moldova NU este posibilă în viitorul apropiat

Bogdan Bolojan / 09 noi 2016 / 20:45 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că o unire cu Republica Moldova este posibilă, dar nu în viitorul apropiat. Totodată el a afirmat că mișcările unioniste au îndepărtat moldovenii de România. 

"O unire cu Basarabia este posibilă, dar în acelaşi timp nu cred că este posibilă în viitorul apropiat", a spus şeful statului. 

El a subliniat că trebuie îndeplinite trei condiţii pentru realizarea unirii cu Republica Moldova. 

"Să-şi dorească românii, să-şi dorească oamenii din Moldova aşa ceva, nici România, nici Republica Moldova nu trebuie să mai aibă dispute pe propriul teritoriu care sunt sub jurisdicţie internaţională", a arătat Iohannis. 

Şeful statului a precizat că dacă aceste condiţii sunt îndeplinite "este foarte posibil ca un astfel de proces să înceapă şi să fie urmat de succes". 

"Fără condiţiile minimale, rămâne un deziderat frumos şi nu un proiect politic", a completat Iohannis. 

El a susţinut că mişcările unioniste au îndepărtat moldovenii de România. 

[citeste si]

"Au fost nenumărate mişcări, eu le-am numit cvasi-unioniste, care au clamat că vor să ajute unificarea, dar în realitate vedem acum, la alegeri, că multe din ele şi multe acţiuni nu au făcut decât să îndepărteze moldovenii de România, nu au făcut decât să-i enerveze pe moldoveni. Aici trebuie să vedem şi partea economică, a spus-o un politician moldovean într-o discuţie pe care am avut-o, datorită politicii de asociere cu UE şi situaţiei economice se întâmplă ca mulţi moldoveni care au lucrat în zona Rusiei să ajungă acasă devenind şomeri. Ei ajung acasă şi aşteaptă să găsească un loc de muncă, să găsească oportunităţi, or noi aici am contribuit foarte, foarte puţin", a adăugat şeful statului. 

El a amintit că România şi Republica Moldova au o relaţie foarte specială, însă a precizat că de foarte multe ori ţara noastră a ajutat persoane, transmite Agerpres. 



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27