Iohannis, şedinţă CSAT suspendată. Dăncilă, lămuriri

Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă
Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri că în şedinţa CSAT a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis doar problemele aflate pe ordinea de zi a reuniunii, precizând că subiectul bugetelor instituţiilor de securitate nu a fost abordat. 

Întrebată dacă în şedinţa CSAT a încercat să discute cu şeful statului pe problemele care există între cele două Palate, Dăncilă a răspuns: "În şedinţa CSAT am vorbit cu dl preşedinte doar despre punctele care s-au aflat pe ordinea de zi". Ea a subliniat că şedinţa CSAT a fost suspendată şi a fost reprogramată pentru data de 19 decembrie. "S-a suspendat şedinţa, au fost foarte multe discuţii şi s-a făcut o reprogramare pe data de 19 decembrie. Nu pot să vă spun ce s-a discutat în CSAT", a afirmat prim-ministrul. 

De asemenea, întrebată dacă există o divergenţă privind bugetele SRI, SIE sau ale altor instituţii, Viorica Dăncilă a precizat: "Nu am discutat încă despre acest subiect în cadrul şedinţei CSAT, cred că vom discuta în cadrul şedinţei de miercuri". "Nu am discutat despre angajări în cadrul SRI", a mai spus premierul, răspunzând unei întrebări în acest sens. 

Şedinţa CSAT a fost suspendată de preşedintele Klaus Iohannis

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care a avut loc marţi, a fost suspendată de preşedintele Klaus Iohannis, urmând să fie reluată pe data de 19 decembrie. "Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care a avut loc marţi, 11 decembrie, a fost suspendată de către preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, la solicitarea membrilor Consiliului, având în vedere faptul că ordinea de zi a cuprins tematici importante referitoare la apărarea ţării şi securitatea naţională, fapt care a generat discuţii prelungite. Drept urmare, preşedintele României a decis reluarea şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în data de 19 decembrie, pentru continuarea analizei subiectelor aflate pe ordinea de zi", a informat Administraţia Prezidenţială într-un comunicat. 

Vezi şi: 

MOȚIUNE CENZURĂ GUVERN DĂNCILĂ. Cifra zilei din PNL

Viorica Dăncilă, declarații în Parlament

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel