Iohannis, Republica Moldova: În acest fel poate România să ajute

Klaus Iohannis s-a întâlnit, miercuri, 20 septembrie, cu premierul moldovean, Pavel Filip, context în care a afirmat că România trebuie să ajute instituţional Republica Moldova, relatează Agerpres.

"Personal mă interesează foarte mult şi sunt foarte implicat. Eu cred că România trebuie şi poate să ajute Republica Moldova şi asta independent de abordările unor politicieni moldoveni care trebuie să se obişnuiască cu poziţia pe care o ocupă.

Eu cred că moldovenii merită întreaga atenţie a României şi vă felicit domnule premier fiindcă dumneavoastră aţi reuşit în aceste vremuri complicate să conduceţi Guvernul într-un fel care vă face cinste", a spus şeful statului.

Iohannis a făcut şi următoarele declaraţii: "Despre a treia tranşă a împrumutului care este în discuţie acum am avut discuţii. Eu cred că se poate acorda această tranşă. Personal, aştept şi cu siguranţă aţi pregătit un răspuns instituţional cu câteva reforme care vor fi continuate sau lansate.

Cert este că în acest fel poate România să ajute Republica Moldova, în sensul să-i ajutăm pe moldoveni pentru că despre asta vorbim şi aşa cum sunt construite programele cu care venim noi în Moldova credem că este foarte important şi această strategie am stabilit-o la nivel de CSAT. Este foarte important să ajutăm Moldova instituţional, nu credem că este important să ajutăm anumiţi politicieni, ci este important să ajutăm statul moldovean, cetăţenii şi instituţiile moldovene şi pentru mine este foarte important să ajutăm instituţiile moldovene care au nevoie de reformă."

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel