Iohannis, pentru PENSIONARI: Atât s-a putut, atât s-a realizat. Să înțeleagă

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis pensionarilor români că pensiile nu pot creşte cu mai mult de 14 la sută şi a lansat un nou atac la adresa PSD. 

"Şi eu, şi premierul, şi ceilalţi membri ai Guvernului ne-am dorit o creştere mai mare. Atât s-a putut, atât s-a realizat. Toţi trebuie să înţeleagă că dacă ne dorim, bugetul ţării nu înseamnă că permite tot ce ne dorim. Revin la ce am spus şi este regretabil că PSD nu a înţeles nimic şi continuă să dea impresia unor persoane că s-ar fi putut mai mult. Nu s-ar fi putut mai mult. Aceste încercări ale PSD de a corecta prin Parlament ceva ce nu se poate, adică finanţele ţării, este jalnică, o abordare populistă, care nu le face cinste", a declarat Klaus Iohannis. 

Preşedintele a spus şi ce va face dacă totuşi modificările propuse de PSD trec de Parlament şi ajung la promulgare. 

"Vom vedea atunci exact, dar vă spun, este destul de clar că mai mult decât s-a decis până acum prin rectificare nu este posibil în acest an. Finanţele publice nu pot fi extinse oricât de mult ne-am dori. Asta e realitatea. Nu ne convine, nu am vrut pandemia, nu am vrut criza economică, dar trebuie să gestionăm totul ca lucrurile să funcţioneze şi anul viitor, şi peste cinci ani", a mai spus preşedintele. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel