Urmărește emisiunea live


Iohannis nu este asistat corespunzător. Gușă, explicație

Cozmin Gușă consideră că președintele Klaus Iohannis, care vine după o campanie electorală în care a fost ”dublu păcălit”, este prost consiliat.

"În mod evident, Iohannis nu este asistat corespunzător. Consilierii pe care îi are o parte nu știu, o parte nu doresc și o altă parte taie frunza la câini, probabil. Jocul este foarte sofisticat, iar președintele Iohannis vine după o campanie electorală în care a fost dublu păcălit.

Pe de o parte, de slaba angrenare în campanie a lui Dacian Cioloș, fost comisar european. În timpul guvernării, omul a stat acolo ca să piardă vremea, iar în campanie a acționat prin inacțiune, ceea ce a fost urât pentru Klaus Iohannis, care a mizat pe Cioloș.

A doua categorie de trădători este la capitolul PNL, care a avut un lidership prost, campanie proastă, candidați slabi. Totul s-a făcut dintr-o dorință de imagine. Și în lipsa contraponderii unor specialiști la programul lui Dragnea s-a produs debalansarea. Iar Iohannis s-a trezit la sfârșitul campaniei electorale cu niște candidați pe care i-a susținut și care l-au făcut de rușine”, a declarat Cozmin Gușă, luni seară, la Realitatea TV.

În opinia consultantului politic, președintele Iohannis a fost sfătuit după campanie ”să iasă la război. Și, din atitudinea lui Klaus Iohannis, ne-am dat seama foarte bine că dorește să se lupte cu noua majoritate instalată, lucru care pentru electoratul pe care îl mai are poate să fie de explicat, dar a generat o reacție de război în partea cealaltă. Dintr-o dată s-a văzut cu mai mulți saci în căruță decât și-a propus. Acești mulți saci în căruță au dus PSD și pe Liviu Dragnea într-o stare de prepotență: 'Suntem puternici, ni se cuvine tot, ne uităm în jur, îl vedem pe Iohannis, dacă nu e de acord cu noi te suspendăm'. Atunci l-au pus pe Iohannis într-o postură de a juca cu spatele la zis, o postură incomodă, mai ales atunci când nu ai o armată", a adăugat Gușă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel