Iohannis: Ne aflăm în PLIN RĂZBOI. Medicii sunt EROII NOȘTRI

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de interes public.

Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de interes public, în care face apel la solidaritate.

„Trăim în aceste zile o criză care, în urmă cu doar câteva luni, părea de neconceput pentru întreaga omenire. Știu că viața fiecăruia dintre noi s-a schimbat și că în fiecare zi ne este teamă pentru sănătatea celor dragi. Pentru a ne proteja am luat și va trebui să luăm în continuare măsuri severe”, a spus Iohannis.

„Sunt multe incertitudini în această perioadă, însă există o certitudine mai presus de orice. Împreună și doar împreună vom reuși! Noi, românii, suntem un popor greu încercat, dar uniți am depășit toate tragediile și am ieșit întăriți din nenumărate provocări. La fel vom face și acum!
Contează enorm ca fiecare dintre noi să urmeze întocmai regulile impuse de autorități! Protejați-vă pe voi și pe cei dragi, păstrați distanța, iar dacă vă întâlniți, nu vă mai strângeți mâna, nu vă mai îmbrățișați, nu vă expuneți și nu îi expuneți pe ceilalți pericolului infectării", a continuat președintele.

Eroii din prima linie sunt medicii și personalul medical

„În aceste zile, în care ne aflăm în plin război pentru păstrarea sănătății omenirii, eroii noștri din prima linie de apărare sunt medicii și personalul medical", mai spus Iohannis. „Lor le datorăm respectarea cu strictețe a recomandărilor, astfel încât munca lor neobosită să nu fie în zadar".

„Este vital să limităm răspândirea acestui virus periculos, pentru a le da răgaz medicilor să-i vindece pe cei infectați. Sunt profund impresionat de valul de sprijin venit din partea tuturor celor care ajută medicii și spitalele și sunt alături de semenii aflați în dificultate. Atunci când comunitatea lucrează împreună cu autoritățile, întreaga națiune câștigă", a adăugat Klaus Iohannis.

„Dragi români, fiți responsabili. Fiecare efort, oricât de mic, este important pentru a împiedica răspândirea epidemiei. Să fim solidari în aceste momente grele, pentru că depinde de noi toți să trecem cu bine situația în care ne aflăm", a încheiat președintele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel