€ 5.0914
|
$ 4.3359
|
Curs valutar: € 5.0914
|
$ 4.3359
 

Iohannis, la Palatul Victoria: Digitalizarea va contribui la reducerea corupției

original_forumul_international_romania_digitala___03_nov_2016_1_87973600
 

Președintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, la deschiderea Forumului Internațional România Digitală — Industria 4.0, organizat la Palatul Victoria, că digitalizarea va contribui la reducerea...

"Este esențial ca cetățeanul să poată să cunoască ceea ce se întâmplă cu bugetele publice, cu impozitele pe care le plătește, cum sunt luate deciziile care îl privesc și care este eficiența cheltuirii banului public. Acestea sunt lucruri normale într-o democrație și într-o economie de piață. Acum, digitalizarea ne va permite să grăbim pasul acestei normalități, acestei normalizări. Este evident că digitalizarea va contribui la reducerea corupției, iar acesta este poate cel mai important avantaj pe termen scurt.

A face politică înseamnă, bineînțeles, a interacționa cu cetățeanul. Însă a face administrație publică pentru cetățean înseamnă ca fiecare cetățean să fie respectat, odată ce nimeni nu mai este personal favorizat. În acest sens, prin soluții digitale, interacțiunea dintre stat și cetățean va deveni mai simplă, mai ieftină și mai apropiată de logica normală a parteneriatului. Cheia dezvoltării noastre stă în regândirea relației dintre stat și cetățean", a declarat președintele Iohannis.

Iohannis: Manifestul pentru România Digitală, un document de viziune și angajament ce trece dincolo de politică și de mandate

Acesta a mai spus și că "digitalizarea nu este doar un mijloc de creștere a productivității în industrie sau în agricultură, ci și un instrument pentru politici publice mai eficiente în beneficiul cetățeanului.

"Conform Indicelui economiei și societății digitale 2015, indice elaborat de Comisia Europeană, România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte serviciile publice digitale. În prezent, un procent foarte mic din populație completează formulare online.

În acest context, deloc satisfăcător, am agreat împreună cu Guvernul să fie elaborat un cadru strategic pentru accelerarea procesului de digitalizare.

Așa a luat naștere Manifestul pentru România Digitală, ca document de viziune și angajament ce trece dincolo de politică și de mandate, astfel încât, în plan programatic, România digitală să însemne pe de o parte, o administrație publică aflată în slujba cetățeanului, care să ofere servicii accesibile în mod transparent, printr-o simplă apăsare de tastatură, atât pentru românii din țară, cât și pentru cei din diasporă. Pe de altă parte, un vector de inovație și un furnizor de soluții în tehnologia informației, securitate cibernetică, tehnologie pentru orașe inteligente, care să aducă beneficii directe și imediate la nivelul cetățeanului", a precizat președintele Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close