Iohannis, întâlnire cu șeful misiunii FMI în România | DCNews
Cele mai citite

Iohannis, întâlnire cu șeful misiunii FMI în România

Roxana Neagu Autor: Roxana Neagu
klaus_iohannis_dcnews_81761200

Delegația FMI efectuează o nouă vizită în România în aceste zile. În acest context, președintele Klaus Iohannis l-a primit la Palatul Cotroceni pe șeful misiunii FMI în România, Reza Baqir.

Administrația Prezidențială transmite că ”temele abordate s-au axat pe evoluţiile economice recente ale României. Şeful misiunii FMI a subliniat necesitatea unor politici economice sănătoase, care să consolideze creşterea economică din ultimii ani a României, mai ales în contextul în care actualul cadru fiscal-bugetar prezintă o serie de riscuri şi vulnerabilități. În cadrul întâlnirii, a fost prezentată nevoia de a regândi trendul politicilor economice din ultimii ani, de la politici și măsuri axate pe stimularea puternică a consumului, către politici de susţinere a investiţiilor şi a structurii productive a economiei României. În acest sens, reprezentanții FMI au arătat că România are nevoie de creşterea performanțelor în absorbția fondurilor europene și îmbunătăţirea semnificativă a colectării veniturilor de către ANAF, dar și de asigurarea predictibilității şi susţinerea în continuare a luptei împotriva corupției. Preşedintele României a menţionat importanţa creşterii încrederii în economia României, prin politici publice credibile, eficienţă şi transparenţă a cheltuielilor publice, dar şi printr-un cadru competitiv pentru mediul de afaceri.”. 

[citeste si]

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Personalități politice
Citește mai multe din Personalități politice
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Susțineți ca uniformele școlare să fie obligatorii?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close