Iohannis, despre o revenire a lui Tăriceanu în PNL

Președintele interimar PNL, Klaus Iohannis, susține că, din cauza unor frustrări, unii politicieni s-au alăturat proiectului lansat joi de Călin Popescu Tăriceanu. Întrebat despre o posibilă revenire a lui Călin Popescu Tăriceanu în PNL, Klaus Iohannis a zis că, după anunţul făcut joi, acesta “a ars podul care-l mai lega cu PNL”, formaţiunea pe care a creat-o fiind “cvasipolitică” şi “hrănită de PSD”, arată Ora de Sibiu.

VEZI ȘI: SONDAJ: Ponta câștigă prezidenţiale. Iohannis, pe locul doi

El a precizat că aceia care au participat, joi, la întâlnirea cu Călin Popescu Tăriceanu sunt "dintre cei care au părăsit partidul sau au fost daţi afară din partid", dar şi unii a căror sancţionare "se va discuta".

"Cei care s-au alăturat proiectului fostului nostru coleg, Călin Popescu Tăriceanu, sunt oameni care fie au părăsit partidul, fie au fost dați afară, fie s-au dus acolo din cauza unor frustrări. Consider că liberalismul în România trebuie să trăiască îN PNL și nu poate să trăiască în brațele unei formațiuni cvasipolitice, create și hrănite de PSD", a spus Klaus Iohannis.

"Dacă ne uitam cine a participat acolo nu poate să nu ne vină în minte cuvântul etică. Sunt oameni care au primit demnități publice înalte, prin PNL. Acești oameni ar trebui să respecte un minimal cod de etică politică și dacă nu le mai place în PNL, măcar să aibă decența să nu se poziționeze împotriva PNL. Se pare că acest cod minimal de etică este necunoscut în grupul care s-a format ieri. Nu mă deranjează extrem de mult, dar nu este bine, este o cale total eronată", a punctat politicianul.

Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, joi, constituirea Grupului de Iniţiativă pentru Păstrarea Identităţii Liberale. La acest eveniment au participat şi aproximativ 15 parlamentari PNL.

Iohannis, despre o revenire a lui Tăriceanu în PNL

Întrebat dacă Tăriceanu mai are vreo şansă să revină în PNL după ce a făcut până acum, Iohannis a răspuns: "Dacă m-aţi fi întrebat acum o săptămână, aş fi zis că, dacă termină cu piruetele şi se reorientează spre PNL, există o cale de discuţie. După lansarea acelui vehicul cvasipolitic de ieri (joi - n.r.) cred că domnul Tăriceanu a ars podul din spatele domniei sale care-l mai lega cu PNL".

Fuziunea PNL-PDL merge mai departe

Klaus Iohannis a declarat, într-o conferință de presă la Sibiu, că PNL va merge mai departe cu proiectul fuziunii cu PDL și cu integrarea în PPE.

"Avem scopul simplu și declarat de a merge pe drumul unei Românii prospere și puternice", a spus Klaus Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel