Iohannis și Cioloș, împreună în 2017. Rareș Bogdan, mesaj-cheie

Prezent joi la Gala Topului Naţional al Firmelor 2016, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a României, jurnalistul Rareș Bogdan a transmis un mesaj pentru Dacian Cioloș și Klaus Iohannis.

La importantul eveniment au luat parte atât președintele României, Klaus Iohannis cât și primul ministru, Dacian Cioloș, dar și importanți miniștri, ambasadori și oameni de afaceri. După ce a primit premiul de excelență în jurnalism, Rareș Bogdan s-a adresat audienței și a transmis un mesaj atât președintelui, cât și premierului.

"Sunt onorat să fiu aici în fața dumneavoastră, vreau să îl salut pe președintele României, Klaus Iohannis, și să observ cu bucurie că se află mult mai multă lume în jurul domniei sale decât erau în urmă cu doi ani de zile pe 10 noiembrie. Norocul nostru că pe 16 noiembrie au venit 7 milioane de români lângă dânsul, acum se află o țară. Vreau să îl salut pe domnul Dacian Cioloș, premierul României și să nu ascund faptul că mi-aș dori ca anul viitor, când sper că voi mai primi un premiu de la președintele Camerei de Comerț, să îi văd tot unul lângă celălalt”, a spus Rareș Bogdan.

Acesta a avut cuvinte de laudă și la adresa președintelui Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban sub conducerea căruia instituția a renăscut, dar și pentru ministrul de externe Lazăr Comănescu ”cel care a reușit să dea valoare a ceea ce înseamnă diplomație economică”.  

”Nu în ultimul rând, vreau să îl salut pe președintele Camerei de Comerț, să îl felicit pentru ce a făcut din această instituție care a fost trăsnită din păcate până la venirea domniei sale la conducerea Camerei, și ăsta este adevărul. Eu o spun jurnalistic, cât se poate de direct. Și pe excelența sa, ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu cel care a reușit să dea valoare a ceea ce înseamnă diplomație economică”, a conchis jurnalistul.

[cireste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel