Joi, preşedintele României, Klaus Iohannis, a spus că Franţa şi UE au nevoie de Estul Europei pentru relansarea proiectului european. De asemenea, a menţionat că România este un partener de încredere.
"În deceniul care s-a scurs de la aderarea României la Uniunea Europeană, ne-am confruntat cu o criză economico-financiară acută, cu exodul a sute de mii de refugiaţi şi cu ameninţarea teroristă, care a lovit şi Franţa atât de tragic. Noi, românii, credem că nu suntem nicicând mai puternici decât atunci când suntem uniţi. Nutrim convingerea că, într-o Europă marcată de clivaje şi poziţionări diferite Est-Vest, coeziunea între statele UE este posibilă. Franţa şi Uniunea Europeană au nevoie de Estul Europei pentru a putea relansa proiectul european, iar România este acel partener de încredere, stabil şi predictibil în regiune pe care vă puteţi baza", a spus Iohannis, la recepţia oferită în onoarea omologului său francez, Emmanuel Macron.
Iohannis l-a asigurat pe preşedintele Franţei de determinarea României de a lucra la relansarea proiectului european. "Indiferent de dificultăţile şi provocările pe care le vom avea de înfruntat, Franţa şi România vor fi mereu, una pentru cealaltă, partenere şi aliate de nădejde", a subliniat Iohannis, potrivit Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu