Iohannis discută despre bugetul UE la Bruxelles, cu preşedintele Consiliului European

Klaus Iohannis se află astăzi la Bruxelles unde se întâlnește cu Charles Michel, președintele Consiliului European. 

Preşedintele Klaus Iohannis va avea vineri, la Bruxelles, o întâlnire cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, discuţiile vizând negocierile privind bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, scrie Agerpres. 

Întâlnirea face parte din seria de reuniuni pe care preşedintele Consiliului European le are cu liderii statelor membre ale Uniunii în vederea pregătirii reuniunii extraordinare a Consiliului European din 20 februarie privind negocierea viitorului buget multianual al Uniunii.

Dezbateri pe bugetul Uniunii

Preşedintele Consiliului European a avut începând de luni întâlniri cu şefi de stat şi de guvern din UE pe tema viitorului buget al Uniunii. Potrivit agendei, el se va întâlni până vineri cu 16 şefi de stat şi de Guvern.

Negocierile referitoare la bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027 au intrat într-o nouă etapă, în care coordonarea acestui proces a fost preluată de către preşedintele Consiliului European cu scopul obţinerii, cât mai rapid posibil, a unui acord la nivelul şefilor de stat şi guvern din Uniunea Europeană.

Finanțări pentru dezvoltare regională 

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit în noiembrie anul trecut, la Palatul Cotroceni, pe Charles Michel.

Şeful statului a arătat, la acea dată, că a discutat cu acesta despre nevoia păstrării finanţării pentru dezvoltare regională şi într-un cuantum important a banilor pentru politicile agricole comune.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel