Klaus Iohannis a declarat că a avut o întâlnire cu procurorul general şi l-a rugat pe acesta să ia toate măsurile pentru a introduce mai multă celeritate în cercetări. Președintele a zis că...
'Am avut o întâlnire cu procurorul general aici, la Cotroceni, şi l-am rugat să ia toate măsurile care se pot lua pentru a introduce mai multă celeritate în exerciţiul cercetărilor. E foarte simplu: avem dosare vechi, unele extrem de vechi, mă gândesc la Dosarul Mineriadei, Dosarul Revoluţiei. Este inacceptabil să stăm noi şi să nu ştim ce s-a întâmplat la Revoluţie, cine a fost vinovat, ce s-a întâmplat la Mineriade, cine sunt oamenii vinovaţi. Dacă vorbesc de vinovaţi, vorbesc de oameni care au încălcat legea, nu de o vină istorică. Nu e treaba istoricilor încă. Deocamdată, şi în Dosarul Revoluţiei, şi în Dosarul Mineriadei, este treaba procurorilor, iar cine a greşit va plăti', a spus şeful statului, scrie Agerpres.
El a precizat că l-a mai rugat pe procurorul general să ia măsurile necesare astfel încât cercetările să fie efectuate mai rapid, pentru a trimite dosarele în instanţă atunci când procurorii constată că s-a încălcat legea.
'Acolo unde se constată că nu s-a încălcat legea, că sunt nişte delaţiuni comice, acolo să se restabilească de îndată bunul renume al persoanei care a fost pe nedrept acuzată', a adăugat Klaus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News