Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că retrage încrederea premierului Viorica Dăncilă, susţinând că aceasta nu face faţă poziţiei de prim-ministru. Liviu Pleșoianu consideră că președintele României ar trebui să demisioneze.
'Solicit public demisia doamnei Dăncilă din funcţia de prim-ministru al României', a spus Iohannis la Palatul Cotroceni.
Vineri, într-o intervenție telefonică la România TV, Liviu Pleșoianu i-a solicitat demisia lui Klaus Iohannis. "Eu am convingerea că domnul Iohannis nu face față funcției absolut deloc. Dacă vrem să ne jucăm cu cererile de demisie, și eu public, acum, îi cer demisia președintelui Iohannis. (...) Din foarte multe motive, consider că domnul Iohannis ar trebui să demisioneze", a zis Pleșoianu.
Ce declarase Iohannis
Șeful statului i-a cerut public demisia Vioricăi Dăncilă. El a amintit de jurământul depus de premierul Viorica Dăncilă la învestirea în funcţie - 'Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!'.
[citeste si]
'Este jurământul pe care îl depunem noi care obţinem şi îndeplinim după aceea demnităţi publice. Asta înseamnă nu doar că se respectă ad litteram Constituţia, legile ţării, asta înseamnă şi că se respectă principiul colaborării loiale, că se respectă nevoia de consultare în interesul statului român, între preşedinte şi prim-ministru, că se respectă deciziile CCR, toate acestea în interesul României şi al românilor. Doamna Dăncilă a preferat să execute ordinele venite de la partid. Având în vedere acestea, eu retrag încrederea doamnei Dăncilă, a precizat Iohannis. În opinia sa, Viorica Dăncilă nu face faţă poziţiei de prim-ministru al României şi transformă astfel Guvernul într-o vulnerabilitate pentru România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News