Iohannis contestă în instanţă amenda de la CNCD pentru ”nişte penali”

Scutaru Cristina / 12 oct 2018 / 15:01 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Preşedintele Klaus Iohannis a contestat la Curtea de Apel Bucureşti amenda de 2.000 de lei primită din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), însă procesul a fost amânat pentru data de 23 noiembrie.

Vineri, la primul termen, instanţa a stabilit că dezbaterile în acest caz se vor desfăşura pe o durată de aproximativ două luni. De asemenea, instanţa a pus din oficiu în discuţie introducerea în proces a celor care au făcut sesizarea împotriva lui Iohannis la CNCD, respectiv SC Jurindex Media SRL, firma care administrează site-ul Lumeajustitiei.ro, jurnalistul Răzvan Savaliuc şi deputatul Andreea Cosma.

Procesul a fost amânat pentru ca CNCD să îşi exprime poziţia faţă de introducerea de noi părţi în dosar, în condiţiile în care Consiliul nu a fost reprezentat vineri în instanţă.

Amendă de 2.000 lei

Pe 9 mai 2018, Colegiul director al CNCD a decis amendarea cu 2.000 de lei a preşedintelui Klaus Iohannis, pe motiv că şeful statului a discriminat când a folosit termenul ''penali''.

''Utilizarea termenului 'penali' de către preşedintele Klaus Iohannis reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate a persoanelor care se află în procedură judiciară fără a fi condamnaţi, potrivit art. 2, alin. 1, si art 15. din OG 137/2000, republicată. S-a aplicat amenda contravenţională în cuantum de 2.000 lei. Vot 5 la 4'', preciza atunci CNCD.

Pe 15 februarie 2018, Klaus Iohannis a declarat că 'nişte penali' fac o încercare 'disperată' şi 'jalnică' să discrediteze DNA şi a reafirmat că această instituţie şi conducerea ei 'fac o treabă foarte bună'. 'Avem oare a câta oară un scandal în spaţiul public şi cred că de data aceasta destul de multă lume se aşteaptă să îmi expun opinia în această chestiune. Din punctul meu de vedere, lucrurile se pot rezuma la puţine cuvinte: nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA şi conducerea acestei direcţii. După părerea mea, această încercare este una jalnică şi neconvingătoare, iar opinia mea despre munca DNA o cunoaşteţi, dar îmi face plăcere să o repet: după părerea mea, DNA şi conducerea DNA fac o treabă foarte bună, iar acest atac sau această încercare de atac din partea unor penali este de natură să-mi confirme că DNA-ul face treabă bună', spunea preşedintele într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26