Iohannis: Ce am văzut? Ca să nu folosesc alte cuvinte...

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat marţi faptul că magistraţii au ieşit în stradă pentru a-şi spune nemulţumirile, având în vedere că există un ''atac nemaivăzut'' asupra sistemului de justiţie.

Şeful statului a fost întrebat, la o dezbatere, cum vede faptul că mai mulţi preşedinţi de instanţă au cerut sancţionarea colegilor care protestau, iar jandarmii de la Curtea de Apel Bucureşti i-au izgonit luni pe procurorii şi judecătorii care protestau în faţa Palatului de Justiţie şi dacă, în acest mod, magistraţii vor fi intimidaţi. „Da, dar nu vor reuşi. Nu se mai reuşeşte demult în România cu aşa ceva. Vă amintesc doar 10 august, unde ce am văzut? Oameni care au demonstrat paşnic, lejer, deschis, pentru o Românie mai bună, pentru dreptul lor şi cu o acţiune disproporţionată, ca să nu folosesc alte cuvinte, ale instituţiilor statului care, nu numai că s-au făcut ei de minune şi că au suferit oameni, că au fost răniţi, au făcut România de minune. De atunci, dacă aţi urmărit, în toate rapoartele legate de domeniul drepturile omului, libertăţi de manifestare, libertatea presei suntem citaţi la capitolul aşa nu, din cauza felului în care s-a acţionat pe 10 august. Iar cu magistraţii: cei care au protestat - tot respectul şi admiraţia mea.

Este clar că acei oameni s-au uitat, au răbdat, au tăcut, dar acum paharul s-a umplut şi bine au făcut că au ieşit şi au început să îşi spună părerea. Fiindcă multe dintre modificările care s-au făcut sunt modificări care afectează sistemul de justiţie şi sunt modificări care sunt de înţeles în adevărata dimensiune pentru cei din sistem, nu pentru cineva din afară, care nu are niciun contact direct cu felul în care justiţia este organizată în România. Deci, oamenii aceia bine au făcut că au ieşit: şi judecătorii, şi procurorii, şi ceilalţi care lucrează în justiţie, ca să atragă atenţia că este extrem de grav ce se întâmplă. Este un atac nemaivăzut asupra sistemului de justiţie, asupra independenţei Justiţiei”, a afirmat Iohannis, la dezbaterea „Preşedinte sau cetăţean/ om politic şi societate civilă”, organizată în cadrul Festivalului internaţional de film documentar şi drepturile omului de către One World România.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel