Iohannis către tineri: Vă invit să intraţi în politică

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis îi invită pe tineri să intre în politică, să participe activ la procesul de luare a deciziilor şi le cere să nu permită ca promisiunile guvernanţilor să rămână "simple pasaje într-o arhivă". 

"Ştiu că mulţi sunteţi profund dezamăgiţi de modul în care se face politică astăzi la noi. Soluţia nu este abandonul sau părăsirea ţării. Soluţia este, şi vă invit, aşa cum am făcut-o şi cu alte ocazii, să intraţi în politică, să participaţi activ la procesul de luare a deciziilor. Nu permiteţi ca viitorul să fie decis în absenţa voastră sau fără să fiţi consultaţi. Nu permiteţi ca promisiunile guvernanţilor să rămână simple pasaje într-o arhivă. Şi, dacă tot veni vorba despre promisiuni neonorate, oare cine îşi mai aduce aminte de perspectivele promiţătoare din celebrul de-acum program de guvernare, care, între timp, s-a dovedit a fi un veritabil manual de manipulare", spune şeful statului, joi, într-un mesaj transmis la cea de a III-a ediţie a Summitului Tinerilor. 

El le solicită tinerilor să îşi asume cu responsabilitate acest rol

"Aţi demonstrat că se poate să aduceţi la masa discuţiilor autorităţile publice, aţi reuşit să rupeţi acest cerc închis al modului de a face politică, i-aţi făcut conştienţi de nevoile pe care le aveţi. Poate că nu toţi au răspuns prompt şi aţi întâmpinat dificultăţi în a-i convinge, dar, cu siguranţă, dacă veţi insista, politicienii îşi vor da seama că, fără să ţină cont de părerea voastră, nu se poate. Vă îndemn să aveţi curaj şi să continuaţi!", subliniază şeful statului. 

Iohannis arată că tinerii au dreptul să îşi construiască propriile politici

"Aceasta nu este o lozincă. Nu trebuie să permiteţi ca programele şi proiectele care vă sunt destinate să fie apanajul unor decidenţi rupţi de nevoile, ideile şi aspiraţiile voastre. Sunteţi cei care hotărâţi cum va arăta viitorul vostru, dar şi al ţării noastre, întrucât România de mâine vă aparţine. Nicio societate nu poate progresa fără să ţină cont de necesităţile şi aşteptările tinerei generaţii şi de aceea ţin foarte mult ca vocea voastră să fie auzită şi ascultată", spune şeful statului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel