Iohannis: PNL nu vede cu ochi buni "armonia" dintre Palate

klaus_iohannis
klaus_iohannis

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a explicat, sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă la Alba-Iulia, care este poziția liberalilor față de "armonia" din ultima perioadă dintre președintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta.

Întrebat cum vede "armonia din ultima perioadă" dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta, Klaus Iohannis a răspuns: "PNL s-a exprimat în repetate rânduri în această chestiune şi nu vreau şi nu cred că este cazul să repet ce a spus preşedintele Crin Antonescu de nenumărate ori. USL a fost înfiinţat, s-a consolidat şi a câştigat alegerile pentru a termina cu ceea ce s-a numit generic regimul Băsescu. Noi, liberalii, suntem în continuare de aceeaşi părere. Înţelegem că primul-ministru doreşte să rezolve câteva treburi pe care domnia sa le consideră foarte importante pentru România şi din această categorie şi din această abordare face parte şi pactul de coabitare, pe care noi nu îl vedem cu ochi buni", a spus Iohannis.

PNL, decis să transforme guvernarea USL într-un succes

Potrivit prim-vicepreşedintelui PNL, constituirea USL a fost o decizie istorică, iar liberalii sunt hotărâţi să continue şi să transforme guvernarea USL într-un succes.

"USL este o coaliţie complicată, din capul locului a fost o coaliţie complicată. Ştiţi bine că cele două partide mari care au format USL - PNL şi PSD - au fost partide care au fost mai mult decât competitoare în toate alegerile, au fost partide care în multe etape s-au combătut, nu doar au concurat. Pentru a trece peste această atitudine - care este de-a dreptul istorică - a fost nevoie de foarte multă luptă de lămurire şi de foarte multă determinare din partea liderilor USL. S-a reuşit, coaliţia s-a format, a câştigat alegerile şi guvernează România. Asta nu a făcut cu nimic mai uşoară munca de lămurire în interiorul coaliţiei, din contră, miza fiind mai mare - USL fiind la guvernare -, este şi mai complicat să armonizezi punctele de vedere, să armonizezi abordările", a afirmat Iohannis, convins fiind că guvernarea USL nu este ușoară, dar poate fi asigurată având în vedere că formațiunile constituente au suficientă "maturitate politică".

"Noi suntem hotărâţi să ducem lucrurile mai departe şi să transformăm guvernarea USL din care facem parte într-un succes. Nu este simplu, orice detaliu trebuie discutat, renegociat, încă o dată negociat, dar cred că avem suficientă maturitate politică pentru a trece peste divergenţe, pentru a căuta şi accentua punctele comune şi pentru a face USL şi guvernarea USL să funcţioneze, cu toate că sunt multe chestiuni unde în continuare trebuie să negociem şi să le armonizăm", a afirmat Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel