Iohannis a retrimis Legea privind statutul personalului feroviar Parlamentului, pentru reexaminare

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a retrimis, joi, Parlamentului, pentru reexaminare, Legea privind statutul personalului feroviar.

În solicitare, președintele pune în vedere că este necesară reanalizarea pentru a nu fi în situația proorogării succesive a aplicării legii.

Președintele Klaus Iohannis a trimis, joi, Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind statutul personalului feroviar. Solicitarea este adresată președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

"În forma transmisă la promulgare, legea menționată - ce înlocuiește Decretul nr. 360/1976 privind aprobarea Statutului disciplinar din unitățile de transporturi - se impune, însă, a fi reanalizată de către Parlament atât sub aspectul impactului pe care aceasta îl are asupra sectorului feroviar în ansamblul său, cât și al modului în care noile dispoziții se corelează cu alte acte normative. În contextul în care legea urmează să se aplice practic începând cu anul 2020, reanalizarea acestei reglementări, inclusiv sub aspectul impactului economic, este absolut necesară pentru a nu fi în situația prorogării succesive a aplicării legii sau, mai grav, în imposibilitatea materializării tuturor drepturilor și beneficiilor instituite pentru personalul feroviar", arată solicitarea de reexaminare a președintelui, comunicată de Administrația Prezidențială.

Conform acestuia, legea "vizează raporturile de muncă ce se stabilesc între unitatea cu specific feroviar și personalul feroviar angajat în cadrul acesteia, drepturile, obligațiile și răspunderea personalului feroviar, formarea inițială și continuă a personalului feroviar, condițiile specifice și modalitățile de ocupare și de eliberare din aceste funcții, de încetare a activității și de pensionare a personalului feroviar, precum și criteriile de acordare a recompenselor și distincțiilor".

Această lege ar urma să intre în vigoare la 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial, cu excepția prevederilor referitoare la pensionare, care vor intra în vigoare la data de 1 septembrie 2021.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel