Președintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care-i slăbește drepturile.
Vorbim despre legea prin care este eliminată necesitatea avizului CSAT la numirea şefului DGPI. Parlamentul a adoptat din luna mai legea de aprobare a OUG 76/2016. Prin aceasta, guvernul Cioloş a înfiinţat Direcţia Generală de Protecţie Internă (DGPI), eliminând din textul actului normativ obligativitatea ca directorul general al instituţiei de a fi militar precum şi pe aceea ca el să fie numit în funcţie cu avizul CSAT.
[citeste si]
Administraţia Prezidenţială s-a împotrivit acestor modificări.
”Este un demers cu o miză politică, o nouă acţiune care pare că face parte dintr-un plan de limitare a atribuţiilor preşedintelui. Am văzut acelaşi tip de acţiune în cazul ANCOM şi am discutat la momentul respectiv despre acea Ordonanţă de Urgenţă şi urgenţa nu a putut fi justificată în niciun fel. Prin votul de ieri de la Senat, practic, această conducere a DGPI va fi stabilită doar de către un ministru, fără avizul CSAT, implicit al preşedintelui. Vorbim totuşi despre o autoritate care are un rol important în ceea ce priveşte apărarea ţării şi securitatea naţională”, a spus purtătorul de cuvânt al preşedintelui Iohannis, Mădălina Dobrovolschi, în luna mai.
”Așa ceva nu se poate”
Klaus Iohannis mai spunea, tot în mai, că ”Aşa ceva nu se poate. Asta este o eroare, o greşeală, cum doriţi. Atât timp cât instituţia este una militarizată, nu poate să funcţioneze fără aviz CSAT. Punct! Iar indiferent ce doreşte Senatul sau Camera Deputaţilor, aşa funcţionează instituţiile în România conform Constituţiei. Dacă se menţine această soluţie, care e una neconstituţională după părerea mea, evident că speţa va ajunge la CCR. În ultimă instanţă, voi ataca eu la CCR, dar deocamdată aşteptăm să îşi revină Parlamentul şi să intre în normalitate”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu