Iohannis, şedinţe Guvern. Toni Greblă: Împotriva prevederilor constituţionale

Toni Greblă
Toni Greblă

O solicitare sau o dorinţă a şefului statului de a participa la toate şedinţele Executivului este împotriva prevederilor Legii fundamentale, pentru că trebuie avute în vedere competenţele constituţionale partajate ale instituţiilor şi autorităţilor publice din România, a declarat, marţi, pentru Agerpres, secretarul general al Guvernului, Toni Greblă. 

"Eu sper că domnul preşedinte a revăzut prevederile constituţionale care-i permit preşedintelui să participe, atunci când consideră necesar, la şedinţe de Guvern în care se dezbat probleme de interes naţional, în ceea ce priveşte ordinea publică, siguranţa naţională sau politica externă. De asemenea, primul-ministru poate, când consideră necesar, să-l invite pe preşedinte la anumite şedinţe de Guvern. În rest, o solicitare sau o dorinţă de a participa la întreaga şedinţă de Guvern sau la toate şedinţele de Guvern este împotriva prevederilor constituţionale, pentru că trebuie avute în vedere competenţele constituţionale partajate ale instituţiilor şi autorităţilor publice din România", a explicat Toni Greblă. 

Precizările SGG


În ceea ce priveşte solicitarea şefului statului de a-i fi prezentată ordinea de zi a şedinţei Executivului cu 24 de ore înainte, secretarul general al Guvernului a precizat: "Secretariatul General al Guvernului are obligaţia să pună pe site-ul instituţiei şi să aducă la cunoştinţa întregii opinii publice ordinea de zi, proiectul ordinii de zi a şedinţei viitoare a Guvernului cu 24 de ore înainte. Acest lucru, Secretariatul General al Guvernului l-a făcut dintotdeauna şi îl va face în continuare, respectând principiul transparenţei, astfel încât toţi cei interesaţi să poată să cunoască proiectul ordinii de zi a şedinţei viitoare a Guvernului". 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că va merge la şedinţele de Guvern, după ce a constatat "o dorinţă de colaborare" din partea prim-ministrului Viorica Dăncilă. "Am solicitat agenda (şedinţei de Guvern - n.r.). Cred că trebuie să vedem lucrurile un pic în perspectivă. Ne pregătim pentru preşedinţie (a Consiliului UE - n.r.) şi, chiar dacă suntem pregătiţi, lucrurile nu vor fi absolut deloc simple. Pe de altă parte, am constatat din partea doamnei premier o dorinţă de colaborare, ca să zic aşa, în repetate rânduri m-a invitat să colaborăm. Iată că voi colabora. Voi merge la şedinţele de Guvern", a precizat Klaus Iohannis. 

Vezi şi: Prima confruntare pe echipe ”Chefi la cuțite”, lider absolut de audiență

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel