Preşedintele Comisiei parlamentare speciale privind legile Justiţiei, deputatul PSD Florin Iordache, a declarat marţi că şeful statului ar trebui să joace rolul de mediator şi nu să critice anumiţi lideri ai PSD sau ALDE, pentru că "nu este normal".
"Din partea noastră considerăm că preşedintele ar trebui să joace rolul acela de mediator, constatăm că la anumite ore preşedintele iese şi critică anumiţi lideri ai PSD sau ALDE şi cred că nu e normal. Eu cred că preşedintele ar trebui să revină la rolul acela de mediator. Eu înţeleg că a intrat în campanie şi pentru campania de la anul vine cu astfel de atacuri, dar cred că nu îşi au locul. Am crezut că este lămuritoare discuţia pe care am avut-o la Cotroceni cu dumnealui, care a vizat legile Justiţiei, codurile şamd şi cred că fiecare ar trebui să ne vedem ceea ce avem noi de făcut", a afirmat Iordache, la Palatul Parlamentului.
El a susţinut că nu sunt probleme privind păstrarea majorităţii în Parlament. "Vom moderniza în continuare tot ce înseamnă legislaţie, vom duce la îndeplinire programul de guvernare. În Parlament, şi la Cameră, şi la Senat, avem majoritate împreună cu ALDE, aşa că din punctul nostru de vedere nu sunt probleme", a spus Iordache. Comisia specială parlamentară condusă de Florin Iordache s-a întrunit marţi pentru a dezbate Ordonanţa de urgenţă 92/2018 de modificare a legilor Justiţiei.
Ce a declarat Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că Liviu Dragnea s-a cocoţat în vârful statului şi progresează semnificativ în domeniul fake news. El a calificat drept minciuni acuzaţiile care i-au fost aduse de preşedintele PSD. "Asta se întâmplă dacă un infractor ajunge în vârful statului, e banal", a afirmat Iohannis.
Şeful statului a mai susţinut că propunerea de revocare din funcţie a procurorului general este greşită şi a anunţat că nu va lua nicio decizie până la finalizarea demersului judiciar în acest caz. "Procurorul general Lazăr a făcut şi face o treabă bună, mi se pare total greşită solicitarea de revocare, greşită din punct de vedere politic, iar din punct de vedere legal voi scrie ceva atunci când va fi situaţia de aşa natură. Aici clar, foarte clar ne aflăm într-o zonă în care infractorii încearcă să acapareze Justiţia şi pe cine nu vor putea acapara sau unde văd ei că nu au şanse vor să îi îndepărteze", a spus Klaus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu