Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, marţi, la Palatul Elysee, cu omologul său francez, Emmanuel Macron, context în care a reiterat dorinţa României de racordare la nucleul dur al Uniunii Europene.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, cei doi preşedinţi au discutat despre relaţia bilaterală dintre România şi Franţa, agenda europeană, în contextul pregătirilor pentru preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România, respectiv agenda internaţională şi de securitate.
În cadrul întâlnirii, şeful statului a subliniat semnificaţia deosebită a întâlnirii cu omologul său francez, atât pentru România, cât şi pentru relaţia bilaterală, 2018 fiind anul în care românii sărbătoresc Centenarul Marii Uniri, un moment fondator din istoria naţională, celebrat prin organizarea, împreună cu Franţa, a Sezonului franco-român, respectiv prin marcarea a 10 ani de la stabilirea Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări.
Sezonul cultural România - Franţa, un proiect unic
În acest context, preşedintele Iohannis a menţionat faptul că Sezonul cultural România - Franţa este un proiect unic, cu peste 400 de evenimente culturale, care "arată elocvent faptul că cele două ţări sunt parteneri privilegiaţi, uniţi prin legături istorice, culturale şi lingvistice puternice, nefiind doar despre trecut, ci orientat mai ales spre viitorul european comun".
Cei doi preşedinţi au apreciat cooperarea foarte bună în diverse domenii, inclusiv în cel economic, şeful statului român apreciind rezultatele înregistrate pe plan comercial, cu schimburi de peste 8 miliarde de euro anul trecut. Preşedintele Iohannis a încurajat mai multe investiţii franceze în ţara noastră şi valorificarea mai bună a potenţialului de creştere a schimburilor.
Un alt subiect de discuţie a fost cooperarea în materie de apărare, industrie, educaţie şi ştiinţă, fiind evocat proiectul Extreme Light Infrastructure (ELI) şi necesitatea impulsionării sale pe anumite segmente.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu