Urmărește emisiunea live


Ioan Rus: Iohannis nu poate negocia cu el însuși

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Fostul ministru Ioan Rus, care a trecut recent de la PSD la partidul lui Victor Ponta, Pro România, a declarat la Realitatea TV că președintele Iohannis nu își îndeplinește cea mai importantă atribuție a sa, aceea de mediator.

Ioan Rus sesizează că Iohannis are o inabilitate de a media conflictele din societatea românească. "Dacă își indeplinea funcția de mediator, ne-ar fi scutit de o grămadă de probleme, dar nu a făcut-o, pentru că nu poate negocia nimic dumnealui cu dânsul. El trebuie să negocieze pentru a menține bătălia pentru dezvoltarea nației. Dacă nu o face președintele, cine să o facă?", a declarat Rus. 

Ioan Rus spune că una din probleme partidelor este că nu mai caută valori. "Criteriul de promovare este că te cunosc pe tine. Adică au apărut criterii subiective, la nivelul prietenilor colegilor, etc. Aceste lucruri pun partidul în situația de a conduce competitiv și concurențial. Nici măcar nu trebuie să furi cu cel pe care îl pui în funcție pe aceste criterii subiective e suficient să nu știi ce ai de făcut. L-a pus ministru, dar nu știe ce să facă. Am ajuns în situația în care subminăm bătălia pentru dezvoltare a nației," a mai spus Rus 

"Cu cine ai vrea să vorbești mă? Cu KGB-ul?"

Fostul ministru spune că Dragnea a greșit când a spus că nu îi e frică de șeful SRI, Eduard Hellvig. "Am o relație foarte bună cu  Liviu Dragnea, dar cum să spui la televizor că nu îi e frică de Hellvig. Deci ori i-a dat Hellvig aseară un telefon și i-a spus că dacă te prind pe o stradă întunecoasă te bat, ori spui că nu îmi e frică de el pentru că eu primesc de la el rapoarte adevărate, fiind al treilea om în stat, pe baza cărora concluzionez și decid. Altfel cu cine ai vrea să vorbești mă, cu KGB-ul, cu Mossadul? Numai de la SRI poți lua unele informații", a adăugat Rus.    

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel