Obrăznicia liderilor PDL la adresa Regelui Mihai nu are margini. Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări, că i se pare "exagerat" faptul că Regele Mihai se va adresa Camerelor reunite ale Parlamentului, spunând: "Dacă mâine vine regele Cioabă şi ne cere acelaşi lucru?".
Ioan Oltean a fost întrebat ce atitudine vor adopta parlamentarii PDL când Regele Mihai se va adresa Camerelor reunite ale Parlamentului.
"O să îl salutăm, o să rămânem în sală. Nu suntem regalişti, dar suntem oameni care respectăm trecutul acestei ţări şi o să îl salutăm pe Majestatea Sa Regele Mihai", a spus Oltean.
Întrebat cum i se pare ideea ca Regele Mihai să se adreseze Camerelor reunite, Oltean a răspuns: "Mi se pare exagerat. Dacă mâine vine regele Cioabă şi ne cere acelaşi lucru?".
El a revenit apoi cu explicaţii şi a spus că, dincolo de glumă, constituţional, plenului celor două Camere i se adresează şefii de stat sau oameni asemănători ca rang în exerciţiul funcţiei.
"Niciodată din 1990 încoace noi nu am fost puşi în situaţia de a lua o asemenea decizie şi nu am vrut să creăm un precedent. Eu am tot respectul faţă de Majestatea Sa şi consider că merită să i se acorde respectul cuvenit şi că puteam să gândim o altă formă mai bine pusă la punct prin care să celebrăm, să sărbătorim 90 de ani de viaţă a Regelui Mihai. Aşa credem noi pentru a ne feri de precedente care pot fi pe urmă speculate", a spus Oltean.
El a afirmat că, din moment ce majoritatea a decis altfel, PDL se supune majorităţii, parlamentarii săi vot fi prezenţi în sală când Regele se va adresa naţiunii şi vor urmări cu atenţie discursul acestuia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu