Ioan Mircea Pașcu (PSD): Legea Big Brother nu a devenit constituțională peste noapte

Europarlamentarul PSD Ioan Mircea Pașcu atrage atenția că legea securității cibernetice și cea a cartelelor pre-pay nu au devenit constituționale peste noapte, chiar dacă multe voci pledează pentru urgentarea adoptării celor două legi ca urmare a atacului terorist din Paris.

"Situaţia asta nu a schimbat raţiunea juridică pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat această lege inacceptabilă şi neconstituţională, nedemocratică, să spunem aşa. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în România, cu decizia Curţii Constituţionale. Toate aceste argumente nu s-au schimbat, pentru că judecăm prin prisma cadrului juridic pe care-l avem în momentul de faţă. Nu putem să spunem că peste noapte, datorită a ceea ce s-a întamplat în Franţa, toate obiecţiile de neconstituţionalitate au devenit constituţionale. Deci problema rămâne şi problema rămâne pentru a găsi modalitatea de a întări această legislaţie, respectând obiecţiile de constituţionalitate formulate şi respectând până la urmă libertăţile cetăţeneşti. Până la urmă, pe cetăţean şi libertăţile lui trebuie să-l protejăm. Păi, cea mai bună protecţie pentru orice cetăţean este să-l aruncăm în închisoare şi să-l păzim acolo, să nu cumva să-l atace cineva, nu? Nu e ilogic, nu e paradoxal?", a declarat Pașcu la RFI.

Fractură în PSD pe tema legii "Big Brother"

Serviciile secrete, oficiali guvernamentali și o parte a presei insistă că atacul terorist din Paris trebuie să ducă la urgentarea adoptării legii securității cibernetice și celei a cartelelor pre-pay. Criticii acuză că o astfel de atitudine este oportunistă, folosind drama francezilor pentru a implementa o lege care încalcă dreptul la intimitate.

Organizaţiile neguvernamentale din România deja au protestat, întrebându-se la ce ar ajuta o supraveghere generalizată, în locul unora individuale, punctuale. "Pe bună dreptate. Fără să ştiu ce au spus organizaţiile neguvernamentale, am aceeaşi linie de judecată ca şi ele, pentru că până la urmă, nu-i o linie de judecată sofisticată, este bun simţ, până la urmă", spune fostul ministru PSD al Apărării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel