Ioan Ghişe a depus plângeri penale împotriva lui Băsescu şi a şase judecători ai CCR

Senatorul PNL Ioan Ghişe a anunţat că a depus două plângeri penale, împotriva lui Traian Băsescu şi a şase judecători ai Curţii Constituţionale. În cadrul unei conferințe de presă, Ghișe a anunțat că  şeful statului este  acuzat de uzurpare de calităţi oficiale şi de propagandă în favoarea statului totalitar.

[caption id="attachment_231688" align="alignleft" width="310"] Foto: Mediafax[/caption]

Cele două plângeri penale depuse de Ghișe la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost redactate  în nume personal.

 Potrivit acestuia, prima plângere penală îl vizează pe preşedintele Traian Băsescu, pentru infracţiunile de uzurpare de calităţi oficiale, întrucât a ocupat sediul Administraţiei prezidenţiale, la data de 28 august, "cu ajutorul unor persoane îmbrăcate în uniforme ale SPP, ştiind că la respectiva dată era şi este, şi în prezent, în situaţia de suspendat din funcţia de preşedinte, conform hotărârii Parlamentului nr 33/2012".

 Ioan Ghişe îl mai acuză pe Traian Băsescu de propagandă în favoarea statului totalitar, prin "încălcarea voinţei poporului, consemnată în rezultatele Biroului Electoral Central şi confirmate de Curtea Constituţională".

 Senatorul PNL a mai depus o plângere penală pe numele judecătorilor Curţii Constituţionale care ar fi votat în favoarea invalidării referendumului: Augustin Zegrean, Aspazia Cojocaru, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Motoc şi Valentin Zoltan Puskas.

 Judecătorii Curţii Constituţionale sunt acuzaţi de schimbarea ordinii de drept în România, prin anularea hotărârii nr. 6/2012 a CC, prin care s-a constatat valabilitatea referendumului.

 În plus, Ghişe scrie în plângerea penală că cei şase judecători ai Curţii au anulat confirmarea rezultatelor constatate de Biroul Electoral Central, la referendumul din 29 iulie, iar punctele 4 şi 5 din hotărârea nr. 6 din 21 august a Curţii Constituţionale sunt neconstituţionale şi constituie abuz de drept, iniţiind "impunerea dictaturii în România".

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel